Analizele toxicologice indică prezența unor substanțe interzise în organismul șoferului microbuzului implicat în accident.
Trupurile fără viață ale celor șapte suporteri greci răniți în tragedia rutieră petrecută recent în județul Timiș au fost repatriate în Grecia, unde au fost întâmpinate cu emoție de mii de fani ai echipei PAOK.
În ciuda atmosferei de doliu, tensiunile au escaladat în timpul transmisiunii în direct realizate de o televiziune locală, când mai mulți suporteri PAOK au agresat echipa de filmare, întrerupând reportajul și manifestându-și furia față de jurnaliști.
În paralel, în România, ancheta privind accidentul rutier de pe DN6, în apropiere de Lugoj, a început să aducă primele concluzii oficiale. Analizele toxicologice indică prezența unor substanțe interzise în organismul șoferului microbuzului implicat în accident, iar în resturile vehiculului au fost găsite două plicuri cu substanțe suspecte, una pudră albă și o substanță vegetală, expertiza acestora fiind încă în curs.
Avocatul firmei care a închiriat microbuzul a declarat pentru CNN Grecia că vehiculul nu era echipat cu sistemul Lane Assist, menționat de un martor ca posibil blocând volanul, însă ancheta se concentrează pe alte cauze posibile, precum oboseala, neatenția și consumul de droguri, care pot afecta semnificativ capacitatea de reacție și percepția șoferului.
În ceea ce privește victimele, doi dintre răniți au ajuns la Salonic, unul fiind încă internat în spital, iar celălalt tratat la domiciliu. Al treilea bărbat rănit rămâne internat în Timișoara, unde a fost operat recent, urmând să fie transferat în Grecia când starea sa de sănătate va permite.
„Contrar domeniului în care activez, nu îmi place să vorbesc despre mine. Prefer ca oamenii să ajungă să mă cunoască prin munca mea și prin interacțiunea directă. Iar de cele mai multe ori nu îmi place să fiu prea cunoscută, ca să zic așa. Clișeul „fac ceea ce am visat" se aplică la mine. Am știut din liceu că vreau să fiu jurnalist, de când mă ocupam cu gazeta clasei și am luptat pentru asta. Am lucrat la radio, televiziune locală și apoi națională. Am 35 de ani și încă fac job-ul acesta cu drag. Fiecare zi e realmente o provocare, o noutate și o ocazie să învăț și văd alte lucruri. Sunt mereu cu zâmbetul pe buze, sunt ambițioasă, am un caracter puternic și sunt foarte determinată în ceea fac. Îmi place să socializez, să stau la cafea , sa povestesc cu prietenii și îmi place să fiu înconjurată de iubire”.