VIDEO „A fost o mare bucurie”. Maria Dragomiroiu, concert aniversar

Un moment cu adevărat emoționant a fost cel în care artista a cântat pentru prima dată alături de nepoatele sale, Ana și Maria

Maria Dragomiroiu a fost omagiată cu mare fast într-un spectacol aniversar de excepție, desfășurat cu casa închisă la Sala Palatului. Evenimentul a marcat 60 de ani de carieră artistică și 70 de ani de viață, reunind pe scenă nume mari ale muzicii românești și oferind publicului o seară plină de emoție, muzică tradițională, dans și voie bună.

Citește și: VIDEO La mulți ani, Maria Dragomiroiu! Doamna cântecului românesc, în lacrimi în ziua în care împlinește 70 de ani

Concertul a fost un regal muzical pregătit cu multă muncă și respect pentru public, așa cum a mărturisit însăși artista: „Sunt foarte emoționată pentru că îmi doresc să pornească frumos, să aibă cursivitate, pentru că este o muncă.

De toți acești ani mă mândresc pentru că tot ce am făcut de-a lungul carierei mele am făcut cu multă bucurie și îmi doresc să rămână ceva valoros după mine.”

Un moment cu adevărat emoționant a fost cel în care artista a cântat pentru prima dată alături de nepoatele sale, Ana și Maria, care au fost cei mai mari susținători ai săi în seara respectivă. 

Concertul a fost o celebrare a muzicii autentice românești, cu un repertoriu divers care a inclus muzică tradițională și dansuri populare, toate menite să aducă în prim-plan frumusețea folclorului și a cântecului românesc.

Citește și: VIDEO Maria Dragomiroiu, întâlnire surpriză

Prietenii și colegii de scenă ai Mariei Dragomiroiu au fost prezenți în număr mare, exprimându-și admirația și respectul pentru artista care a fost descrisă ca un om sensibil, un prieten de nădejde și o mamă spirituală pentru mulți tineri artiști.

„Maria este un om frumos și îi doresc succes în seara asta și tot timpul în carieră”, a spus unul dintre invitați.


Îți Recomandăm Și...
Parteneri