
Accident cu final tragic în Timișoara: o pensionară în vârstă de 72 de ani a murit la volan
Șoferița din Timișoara, care circula pe străzi înainte de miezul nopții, a intrat , probabil cu viteză, într-un scuar, iar mașina s-a rostogolit, spun martorii. Polițiștii încearcă acum să afle ce s-a întâmplat mai exact.
Șoferița în vârstă de 72 de ani nu purta centură de siguranță. Circula pe un bulevard din Timișoara, când, deodată, a atins scuarul având ceva viteza, iar mașina s-a răsturnat.
Șoferița de 72 de ani a decedat în urma impactului
Martor: „Eram pe trecerea de pietoni si am vazut-o pe doamna că a dat peste bordura aceasta și s-a dat peste cap, pe plafon.
Trupul femeii a fost proiectat prin geam și a fost găsit la metri distanță de autoturism. Martorii au sunat de urgență la 112, dar pensionara decedase.
Martor: „Apoi am văzut pe doamnă pe jos. I-am pus mâna la gât să văd dacă are puls și am sunat la poliție.”
Poliția a deschis o anchetă
Oamenii legii au deschis o anchetă, dar și un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.
Citeste si: Accident rutier grav. O persoană a pierit, iar alte trei sunt rănite
„O femeie, în vârstă de 72 de ani, a condus un autoturism pe strada Divizia 9 Cavalerie, dinspre strada Aristide Demetriade, iar la intersecția cu strada Ion Roată a intrat în coliziune cu scoarul despărțitor al celor 4 benzi de deplasare și s-a răsturnat. În urma impactului a rezultat, din nefericire, decesul femeii”, a fost comunicatul emis de reprezentanții IPJ Timiș.
VIDEO: Imagini de la locul tragediei