VIDEO Acordul cu Fondul Monetar Internațional - gest disperat sau necesar? Guvernatorul Băncii Naționale spune că FMI-ul n-ar avea ce să caute în România

Ultima dată când România a apelat la FMI a fost în două mii nouă, când țara se afundase într-o criză severă, după ani de deficit bugetar scăpat de sub control.

„Are nevoie România de un acord cu Fondul Monetar Internațional? Este întrebarea care se rostogolește în spațiul public zilele acestea, după ce fostul președinte Traian Băsescu a spus că FMI-ul ar fi salvat țara de la dezastrul economic actual. Dacă specialiștii sunt de acord cu fostul șef de stat, guvernatorul Băncii Naționale spune că FMI-ul n-ar avea ce să caute în România”, a spus Cosmin Cernat.

„Politicienii de asta se feresc, să nu-i vină specialistul de la Fond să spună: „alo, băieți, ați promis că faceți asta!” Uitați la dezastru pe care l-au făcut în buget. Când ai un acord cu fondul nu poți să faci așa ceva, deci de asta s-a ferit de fond, pentru că altfel ei împrumută acum bani cu șapte-opt la sută dobândă, iar fondul îți dă un împrumut de douăzeci și cinci de miliarde spre exemplu.

România e eligibilă pentru un împrumut de douăzeci și cinci de miliarde în orice clipă, cu dobândă de unu virgulă cinci-doi la sută. Pare un scenariu disperat, însă doar clasa politică l-a făcut să sune așa”
, spune fostul președinte Traian Băsescu.

Potrivit acestuia, o colaborare cu Fondul Monetar Internațional ar fi putut ajuta România să gestioneze corect gaura bugetară. Economiștii spun că un astfel de acord ar fi util, dar nu e oportun acum: „Ei vin și fac ajustări macroeconomice în țări, adică vin cu un pachet de măsuri în general foarte restrictive, de creșteri

de taxe și de scăderi de cheltuieli. În general prezența FMI-ului se produce într-o țară unde politicile macroeconomice scapă de sub control, există derapaje majore. Noi suntem într-o astfel de situație.”

Chiar dacă România este în fața unui deficit bugetar prognozat de opt virgulă șase la sută din PIB, cu treizeci de miliarde de lei peste ținta de șapte la sută, guvernatorul Băncii Naționale spune că țara noastră nu are de ce să apeleze la ajutorul FMI: „FMI-ul nu are ce să facă în România.

O să vină la consultări. FMI-ul asigură lichiditatea în valută în momentul în care o criză valutară. Noi n-avem, chiar dacă ne-a mai scăzut rezerva, o să crească cu intrările de fonduri europene. Probabil că guvernul se va împrumuta din nou.”

Președintele interimar recomandă celor care vor veni la cârma țării să nu recurgă la ajutorul Fondului Monetar: „Cred că pentru țara noastră este bine să evităm o astfel de situație, pentru că asta ar însemna că am ajuns cu spatele la zid.”

Ultima dată când România a apelat la FMI a fost în două mii nouă, când țara se afundase într-o criză severă, după ani de deficit bugetar scăpat de sub control.

Un scenariu în care România nu ar mai fi nevoită să apeleze la consiliere din plan extern, cum ar fi cea de la fondul monetar internațional, e cel în care statul ar putea să implementeze încă de anul acesta o reformă fiscală reală, măsură care depinde de viitorul Executiv și de cel care îl va conduce.


Îți Recomandăm Și...