VIDEO: Agent de pază agresat la metrou de un român. Mai multe persoane au crezut imediat că un străin este vinovat. Sociologii trag un semnal de alarmă: „Nepalezii nu fac rău, sunt pașnici”
VIDEO Agent de pază agresat la metrou de un român. Mai multe persoane au crezut imediat că un străin este vinovat. Sociologii trag un semnal de alarmă: „Nepalezii nu fac rău, sunt pașnici”
Recent, o filmare virală surprinde un moment tensionat la metrou, în care un bărbat îl lovește cu furie pe agentul de pază.
Imediat după difuzarea înregistrării, mulți internauți au sărit la concluzii pripite, atribuind agresiunea unui străin, mai exact unui muncitor nepalez. Această presupunere a generat un val de mesaje xenofobe și acuzații la adresa comunității nepaleze din România.
Potrivit informațiilor oficiale, agresorul nu este nepalez, ci un bărbat român în vârstă de 37 de ani, care ar fi încercat să intre la metrou fără să plătească biletul. Incidentul a avut loc în jurul orei 21:00, când, în dreptul porților de acces, pe fondul unor divergențe verbale, bărbatul l-a agresat fizic pe agentul de pază în vârstă de 57 de
Un coleg al agentului, care a dorit să rămână anonim, a declarat că agresorul era beat și a încercat să forțeze accesul la metrou fără bilet. Din cauza retragerii plângerii, bărbatul a scăpat nepedepsit.
Incidentul a reaprins discuțiile despre modul în care zvonurile și prejudecățile pot alimenta ura față de străini.
Aceste reacții vin la scurt timp după un alt incident în care un livrator nepalez a fost agresat în plină stradă, ceea ce a tensionat și mai mult relațiile dintre comunitățile locale și imigranți.