Aglomerația de pe pârtii s-a mutat pe drumul către casa.
„Pentru mulți turiști, vacanța de sărbători pe care au petrecut-o la munte s-a încheiat, iar acum aglomerația de pe pârtii s-a mutat în trafic, DN1. Colegul meu, Adrian Jătăreanu, se află la fața locului și ni se alătură cu detalii”, a spus Mădălina Bichir.
Citește și: VIDEO Aproape 100 de turiști, rătăciți sau răniți în munți
Citește și: VIDEO Zăpada le umple buzunarele comercianților
„Am 11 ani de experiență în presă, iar de 5 ani sunt corespondent al Știrilor Kanal D, la Brașov. De când fac parte din echipa Kanal D simt că am evoluat foarte mult pentru că aici am avut parte de
libertate de creație totală, nu mi-au fost impuse reguli legate de felul în care ar trebui să îmi fac meseria și am primit ajutor ori de câte ori am avut nevoie.
Am descoperit aproape în fiecare zi locuri și oameni noi, am transmis în direct de la evenimentele importante din zona Brașovului, și nu numai, am descoperit fața urâtă a României, dar am prezentat și poveștile multor români care fac cinste țării noastre.
Se spune că profesia de jurnalist rămâne în sânge, chiar dacă viața unui reporter este imprevizibilă. Nicio zi nu seamănă cu cealaltă, nu există acel program standard de muncă de la 9.00 la 17.00 și mai mereu stăm în gardă și ne mobilizăm rapid atunci când în zonă se întâmplă evenimente neprevăzute. Indiferent de distanță, vreme, obstacole continuăm să transmitem informațiile relevante și corecte către publicul Kanal D”.