VIDEO Alertă la Buzău - apă contaminată cu fertilizanți

În județul Buzău a fost declanșată o anchetă după ce au apărut imagini cu un câmp agricol de aproximativ 40 de hectare, cultivat cu grâu, acoperit cu cantități mari de îngrășământ chimic granulat, posibil uree sau azotat de amoniu.

Terenul se află în apropierea unei comune în care fântânile reprezintă singura sursă de apă potabilă pentru localnici, ceea ce ridică semne serioase de întrebare privind siguranța apei.

Zona este declarată vulnerabilă, iar utilizarea îngrășămintelor chimice în această perioadă este strict interzisă prin lege până la data de 1 martie, pentru a preveni contaminarea solului și a pânzei freatice cu nitrați și nitriți. Acești compuși pot pătrunde ușor în plante și în apa subterană, punând în pericol sănătatea oamenilor care consumă apă din fântâni.

Citește și: VIDEO Revoltă în Buzău. Localnicii refuză să bea apă din lacul cu povești tragice

Localnicii și-au exprimat temerile legate de calitatea apei. Unii au raportat mirosuri suspecte de rugină și prezența unor viermișori mici în apă, semne clare că aceasta ar putea fi contaminată. „Eu nu-mi permit să cumpăr apă de la magazin, așa că prefer să beau apă de la fântâna mea, dar am observat că are un gust și un miros ciudat”, a declarat un localnic.

Autoritățile de mediu s-au sesizat imediat și au demarat o anchetă. Poliția a identificat firma care administrează terenul, iar reprezentanți ai Gărzii de Mediu și ai poliției se află în control la sediul acesteia. De asemenea, au fost anunțate și alte instituții abilitate, precum Apele Române, Direcția Agricolă și Oficiul pentru Pedologie, pentru a evalua situația și a lua măsurile necesare.

Citește și: VIDEO Criză de apă potabilă în municipiul Argeș. 40.000 de oameni sunt afectați

În multe comune din zonă, rețeaua de alimentare cu apă nu este încă dezvoltată, iar locuitorii folosesc fie foraje individuale, fie fântâni tradiționale, ceea ce crește vulnerabilitatea în fața poluării.


Îți Recomandăm Și...
Parteneri