Alertă pe plajele de la Marea Neagră, după ce o mină militară marină a fost găsită eșuată la Midia, în județul Constanța.
Ministerul Apărării Naționale a transmis miercuri, 28 ianuarie, că militari din cadrul poligonului de tragere Midia au descoperit, în jurul orei 10.05, o mină marină eșuată pe plaja din dreptul poligonului.
Potrivit MApN, perimetrul a fost securizat, cu sprijinul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța și a fost pusă în aplicare procedura operațională specifică acestei situații.
"O echipă de scafandri EOD din cadrul Centrului 39 Scafandri acționează pentru identificarea și pentru neutralizarea minei descoperite", au adăugat oficialii MApN în comunicatul de presă.
Rusia, tot mai interesată de Odesa și gurile Dunării
Atacurile Rusiei în zonele ucrainene de la Marea Neagră au devenit tot mai intense în 2026, pe măsură ce Kremlinul a dezvăluit interesul în creștere pentru așa-numita regiune Nova Rusia.
Citește și: VIDEO Putin îi cere lui Trump ca România să fie lăsată în sfera de influență a Rusiei
Rușii au atacat Odesa pentru a doua noapte consecutivă, rănind cel puțin trei persoane.
Primarul orașului a declarat o zi de doliu pentru cei uciși în atacul din noaptea de 26 spre 27 ianuarie.
Serhii Lysak, șeful Administrației Militare a orașului Odesa, a scris pe Telegram: "Orașul a fost atacat de inamici pentru a doua noapte consecutiv, clădiri rezidențiale și biserici fiind avariate. Trei
persoane au fost rănite. Un tânăr în vârstă de 21 de ani a fost spitalizat cu răni provocate de șrapnel".Alți doi bărbați, în vârstă de 67 și 80 de ani, au primit îngrijiri medicale la fața locului. Aceștia au fost diagnosticați cu comoție cerebrală și reacție acută la stres, dar au refuzat spitalizarea.
Miercuri, 28 ianuarie, a fost declarată zi de doliu în Odesa pentru cei uciși în atacul rusesc din noaptea de 26 spre 27 ianuarie.