VIDEO | Alexandra a salvat patru vieți, după moarte

Cu inimile zdrobite, părinții unei adolescente din Cluj, au înțeles că moartea fiicei lor nu trebuie să fie în zadar și au ales să treacă prin această suferință salvând alte vieți. Șansa de a merge mai departe în viață a primit-o și un copil, a cărui mamă abia își mai găsește cuvintele de mulțumire. Prelevarea de organe a salvat, în total, 4 vieți.

Author: D.S. marți 18 februarie 2020 , 19:53

DISTRIBUIE
acest articol
DIMENSIUNE
TEXT ARTICOL
Aa - Aa+

In articol:

Alexandra abia își sărbătorise majoratul și era fericită când viața i-a fost curmată brusc, într-un teribil accident de mașină. Chiar dacă a fost transportată imediat la spital, medicii n-au mai reușit să o întoarcă din moarte însă le-au oferit părinților îndoliați o posibilitate de alinare: oricât le-ar fi de greu, să doneze organele fiicei unor semeni bolnavi, care depind de transplant.

Printre cei pe care părinții Alexandrei i-au salvat cu mărinimia lor, se află și Darius Andrei.

Raluca Albu, mama lui Darius: Copiii nostri o sa traiasca pentru ceea ce au facut, pentru ca au avut puterea si le multumim din tot sufletul celor care au donat, medicilor.

Băiețelul din Hunedoara a venit pe lume cu grave probleme de sănătate. Până la cei 11 ani pe care îi are acum, a stat mai mult prin spitale și- fără un rinichi sănătos- ar fi murit, spun medicii. Salvarea a venit când părinții abia mai îndrăzneau să spere printr-un apel de la Institutul de Transplant Renal din Cluj. După testele de compatibilitate, Darius a intrat rapid în sala de operație. Acum, în semn de recunoștință, mama lui păstrează în telefon o fotografie cu Alexandra.

Raluca Albu- mama lui Darius: Este o asteptare crunta si ne pare rau ca nefericirea altora este fericirea noastra.

Citeste si: Prelevare de organe la Spitalul Universitar! Rinichii, ficatul și corneea vor ajunge la alți pacienți, aflați în stare critică

Alexandra a salvat patru vieți, după moarte

Ficatul a fost transplantat unui pacient, la Spitalul Fundeni din Capitală, iar inima a fost trimisă în străinătate, în baza acordului cu Eurotransplant. Celălalt rinichi al Alexandrei a salvat o femeie în vârstă de 38 de ani.

Sorin Săndulescu- tatal pacientei: Eram acasa, am fost sunat, ne-am suit in masina si am pornit, la patru jumate eram in Cluj.

Emotii mari. Este a patra oara cand venim aici.

Citeste si: Prelevare de organe la Spitalul Universitar! Rinichii, ficatul și corneea vor ajunge la alți pacienți, aflați în stare critică

Alexandra va trăi prin alții. Peste câteva luni, ar fi trebuit să susțină examenul de bacalaureat. Colegii săi de la Colegiul Național Andrei Mureșanu din Dej au aprins lumânări în memoria ei.

la intrarea în unitatea de învățământ, a fost arborat doliul.


Abonează-te pe

Partenerii nostri
kanald.ro
Tibi Clenci, un nume puternic în industria de fashion internațională si profesionist... Tibi Clenci, un nume puternic în industria de fashion internațională si profesionist desăvârșit al artei fotografice, în Juriul „Bravo, ai stil! Celebrities”!
spotmedia.ro
Plaje superbe, dar unde ai face bine să nu ajungi. Sunt cele mai periculoase din lume... Plaje superbe, dar unde ai face bine să nu ajungi. Sunt cele mai periculoase din lume (Galerie foto)
spotmedia.ro
În noiembrie 2020, perioada campaniei electorale, s-au raportat cu 20% mai puține... În noiembrie 2020, perioada campaniei electorale, s-au raportat cu 20% mai puține decese de Covid, cea mai mare eroare din pandemie
b1.ro
Fenomenul ce ia amploare! Cum reuşesc turiştii care vin din Grecia să păcălească... Fenomenul ce ia amploare! Cum reuşesc turiştii care vin din Grecia să păcălească vameşii la graniţa României cu Bulgaria. Şiretlicul e foarte periculos
infoactual.ro
Căsătoria dintre soții Gates s-a încheiat. Melinda va rămâne o femeie bogată? Căsătoria dintre soții Gates s-a încheiat. Melinda va rămâne o femeie bogată?
infoactual.ro
Profeție Baba Vanga. Anul în care Europa va fi pustiită! Dezastrul se apropie cu pași... Profeție Baba Vanga. Anul în care Europa va fi pustiită! Dezastrul se apropie cu pași repezi
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si