Mâncarea este tot mai scumpă de la o lună la alta, iar cele mai mari creșteri se înregistrează la alimentele pe care le consumăm zilnic.
De la un an la altul, cumpărătorii au observat cum cu aceeași bani cumpără tot mai puțină mâncare. De altfel, în magazine vedem acum cele mai mari prețuri din ultimii 7 ani, potrivit Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură. Facem și noi un experiment și comparam prețul pentru un coș lunar din 2019 cu unul de azi.
„Am pus în coș aceleași produse pe care le avea și colega mea Mădălina IN 2019. Doar ca acum, pentru aceleasi alimente și aceeasi cantitate am platit cu 35 de lei mai mult”, relatează reporterul Kanal D.
Scumpirile la alimente vor continua, spun specialiștii
Numai în anul crizei sanitare, prețurile pentru mâncare au explodat. Cea mai mare creștere a avut-o fasolea, de aproape 20%.
„Untul care era 9 lei s-a facut acum 10 chair 12 lei”, spun oamenii.
Iar veștile proaste nu se opresc aici. Economiștii spun că ne așteaptă un alt val de scumpiri.
„Hrana e mai scumpa la nivel international, e mai putin accesibilă.
Suntem dependenti de importul alimentar”, spun specialiștii.În avalanșa de scumpiri, observăm și câteva alimente care s-au ieftinit. Prețul cartofilor, de pildă, este cu aproape 30% mai mic față de începutul anului trecut.