VIDEO „Am văzut și sugari care au venit intoxicați cu alcool etilic”. Copii de șapte ani în comă alcoolică la Spitalul de Pediatrie din Ploiești

Un fenomen îngrijorător ia amploare în România, iar Spitalul de Pediatrie din Ploiești trage un semnal de alarmă: tot mai mulți copii, unii chiar de doar șapte ani, ajung în stare gravă la urgențe din cauza consumului de alcool.

În ultimul an, medicii au tratat 32 de cazuri de comă alcoolică la minori, iar doar în luna ianuarie 2026, 17 copii au fost internați cu aceeași problemă.

Dr. Anca Miu, managerul Spitalului de Pediatrie din Ploiești, cu o experiență de 32 de ani în sistem, descrie situația ca fiind tot mai gravă. „Am văzut copii care au consumat alcool fie din greșeală, fie la îndemnul părinților sau sub presiunea colegilor, care îi încurajează să bea încă un pahar, până ajung în patul de terapie intensivă”, mărturisește medicul.

Citește și: VIDEO Tinerii din România devin consumatori tot mai mari de alcool. Dependența crește de la un an la altul

De cele mai multe ori, părinții sau bunicii sunt cei care îi îndeamnă pe cei mici să guste alcool, uneori chiar în cadrul unor petreceri de adulți, unde copiii consumă lichior sau vin fără să conștientizeze pericolul.

Specialiștii avertizează că efectele consumului de alcool la vârste fragede pot fi ireversibile. Alcoolul consumat înainte de 14 ani afectează dezvoltarea creierului, influențând negativ memoria, atenția și autocontrolul. În cazuri extreme, intoxicația poate duce chiar la deces, fie prin complicații, fie prin supradoză.

Citește și: VIDEO România, campioană europeană la consumul de alcool

Un alt aspect îngrijorător este faptul că unii copii fumează și consumă alcool chiar la vârste de 9-11 ani, un fenomen care reflectă o problemă socială profundă.

„Sunt copii care stau la masă, fumează și beau alcool. Este o realitate dură, pe care o trăim în comunitățile noastre”, spune o mamă dintr-un sat din România.

Datele recente arată că România se află pe primul loc în Europa în ceea ce privește consumul de alcool, o statistică care agravează situația copiilor expuși la acest risc. În trecut, chiar și sugarii au fost victime ale intoxicațiilor alcoolice, când se folosea țuica pentru a le scădea febra, o practică periculoasă și depășită.


Reporter

„Jurnalist n-am crezut că o să devin, nici măcar atunci când luam interviuri colegilor din liceu despre ultima zi de școală și încercam să smulg de la ei o lacrimă. Pe atunci nu aveam microfon, dar aveam o sticlă de apă sau un băț care își făceau foarte bine treaba.

Am dat apoi admitere la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării de la Universitatea București. Trei ani mai târziu făceam practică la Kanal D, iar oamenii de aici au decis că merit o șansă … și iată cum am devenit jurnalist.

Pe mine mă puteți vedea zilnic, de la 9 la 10, în intervenții live. Mergem la ANM să vedem cum e vremea sau poate mă veți vedea pe la covrigării, în stații de autobuz, prin tramvaie, pe scurt, unde sunt oameni – sunt și eu. Îmi place să fac materiale despre tânăra generație sau despre problemele românilor. Îmi mai place să văd ce restaurante inedite se mai deschid, iar uneori încerc să aflu și unde putem merge în vacanță”.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri