Aproape jumătate dintre românii infectați cu noul coronavirus sunt relativ tineri. Au între 20 şi 49 de ani şi unii sunt în stare critică, la terapie intensivă. Mai îngrijorător e că medicii au observat la ultimii diagnosticaţi probleme respiratorii tot mai severe care - în unele cazuri evoluează fulgerător şi duc la deces. România are peste 1200 de pacienți diagnosticați pozitiv și din păcate 25 de decese.
Cel mai tânăr român răpus de noul coronavirus este un bărbat de 45 de ani din Arad. Omul care s-a întors din Paris şi-a pierdut cunoştinţa chiar la frontieră şi a pierit în ambulanţa care ar fi trebui să-l transporte la spitalul de boli infecţioase din Timişoara. Potrivit medicilor, pe lângă temuta maladie, bărbatul suferea de diabet şi obezitate- două dintre afecţiunile pe care specialiştii le consideră fatale în combinaţie cu Covid-19.
Şi pacientul decedat, cu numărul 20, avea doar 49 de ani. El a murit cu câteva ore înainte ca doctorii de la Direcţia de Sănătate Publică din Timiş să confirme diagnosticul.
Se întorsese recent din Franţa şi era izolat la domiciliu, dar, pentru că nu avea simptome nu fusese testat. Săptămâna trecută, însă, a început sa se simtă destul de rău, iar omul s-a dus pe picioarele lui la spital- ignorând orice regulă.
A negat izolarea, a negat ca a calatorit, ca ar fi avut contact cu persoane posibil infectate, atat verbal cat si in scris.
Miniciunea avea să-l coste, însă, viaţa. Iniţial, a fost diagnosticat cu pneumonie si a primit tratament cu antibiotic pentru acasă. Trei zile mai târziu, s-a dus iar la urgenţe pentru că începuse să se sufoce. Doctorii nici atunci nu l-au testat.
Abia miercuri o ambulanţă s-a dus la el acasă să-i recolteze probe pentru noul coronavirus. Era deja târziu. căci a doua zi, până să vină rezultatele... a murit. Bărbatul suferea şi de poliartroză şi hipertensiune.
Ultimele cifre arată că România are deja 1229 de infecţii. 115 persoane au fost vindecate şi externate, dar, din păcate, alte 32 sunt la terapie intensivă, 24 fiind în stare critică.
Alţi doi pacienţi care au puţin peste 30 de ani sunt în stare foarte gravă- unul la Timişoara, altul în Bucureşti. De altfel- statisticile arată un adevăr alarmant.