VIDEO „Asta-i România”, sezon nou, duminică, de la 14.30

Sezonul 15 debutează cu două povești puternice, care ilustrează contrastele din societatea românească.

Emisiunea „Asta e România”, una dintre cele mai iubite și longevive producții de reportaje din țară, intră într-un nou sezon, al 15-lea, continuând să aducă în atenția publicului povești autentice despre România așa cum este ea – cu bune și cu rele.

Citește și: VIDEO „Mai bine decât la noi în țară nu e niciunde”. Ciobani într-o lume care apune

Sezonul 15 debutează cu două povești puternice, care ilustrează contrastele din societatea românească.

Prima este povestea Vasilicăi, o mamă singură care își crește cei patru copii în condiții de sărăcie extremă, după ce au fost alungați din casă de tatăl alcoolic. Fără sprijin și cu un viitor incert, familia a găsit adăpost prin bunăvoința unui străin, iar dragostea și credința îi țin uniți în lupta zilnică pentru supraviețuire.

Citește și: VIDEO „E foarte greu în România”. Cabanierul Mihai Petre, viața pe crestele montane

Pe de altă parte, emisiunea aduce în prim-plan și tradițiile vii ale României prin figura lui Nea Jane Matei, un rapsod din inima Olteniei, care și-a făcut din fluier o punte între trecut și prezent. Cântările sale nu sunt doar sunete, ci ecouri ale unei lumi care încă trăiește în sufletul românilor.

 


Îți Recomandăm Și...
Parteneri