Cercetătorii din Constanța dezvoltă în laboratoare tehnologii inovatoare pentru cultivarea pe scară largă a mai multor tipuri de alge, transformând aceste organisme într-o afacere extrem de profitabilă și cu multiple aplicații.
Algele sunt folosite în prezent în industria cosmetică și farmaceutică, dar specialiștii susțin că ele pot ajunge în curând și în farfuriile noastre, devenind o resursă importantă pentru alimentație.
Citește și: VIDEO Plămânul Mării Negre: Câmpia subacvatică artificială care salvează litoralul românesc
În laboratoarele din Constanța, algele sunt crescute în bazine speciale, dotate cu sisteme de aerare care asigură oxigenul necesar dezvoltării acestora.
Pe lângă algele verzi, cercetătorii studiază și algele brune, care au un impact ecologic semnificativ. Acestea contribuie la reducerea eroziunii costiere și formează habitate complexe, fiind esențiale pentru menținerea echilibrului mediului marin.
Algele au un puternic rol antioxidant, protejând organismul de radicalii liberi și contribuind la menținerea sănătății pielii. Datorită acestor proprietăți, ele sunt tot mai utilizate în produsele cosmetice și medicinale. În plus, cercetătorii anticipează că algele vor fi integrate și în meniurile restaurantelor, oferind o alternativă sănătoasă și sustenabilă în alimentație.