VIDEO Plămânul Mării Negre: Câmpia subacvatică artificială care salvează litoralul românesc

Stațiunile din sudul litoralului românesc ar putea scăpa în curând de problema algelor în exces care invadează plajele în sezonul estival. Soluția inovatoare vine sub forma unei câmpii subacvatice artificiale, deja întinsă pe o suprafață de 20 de hectare, care promite să transforme ecosistemul marin al Mării Negre.

Câmpia subacvatică, denumită și „Plămânul Mării Negre”, a fost plantată de cercetători în zona stațiunilor Eforie, Agigea, Neptun, Olimp, Jupiter, Venus și Cap Aurora. Această „pajiște” submarină este realizată din iarbă de mare (zoster) și este însoțită de recife artificiale, care împreună au un rol esențial în refacerea și protejarea ecosistemului marin.

Iarba de mare ajută la eliminarea algelor în exces, o problemă majoră care a afectat litoralul în ultimul sezon estival, protejează plajele de eroziune și oferă un habitat vital pentru pești, căluți de mare și alte viețuitoare marine.

Astfel, proiectul contribuie la promovarea și readucerea speciilor locale, restabilind echilibrul natural al Mării Negre.

Pe lângă avantajele ecologice, câmpia subacvatică este benefică și pentru pescari, care vor găsi în aceste habitate noi surse de pește și fructe de mare. Managerii proiectului anunță că până în 2027 se vor planta peste 700.000 de metri pătrați de iarbă de mare și se vor amenaja 13 recife artificiale, extinzând astfel aria de protecție și restaurare.

Proiectul va continua în zonele Mangalia și Doi Mai, fiind un exemplu de restaurare și renaturare a ecosistemelor marine, esențial pentru sănătatea litoralului românesc. Inițiativele de acest gen sunt binevenite, mai ales în contextul în care Marea Neagră a fost grav afectată în ultima perioadă.

 


Îți Recomandăm Și...
Parteneri