Când vin vremuri tulburi, banii de pe card s-ar putea să nu mai fie de folos. Economiștii ne recomandă să avem bani la saltea și chiar să schimbăm o parte din economii în euro. Ar fi un scut împotriva devalorizării leului. Experții estimează că moneda europeană s-ar putea vinde cu 6 lei până la finalul anului.
E o lecție de viață- spusă simplu: cu cash în portofel ești mai cumpătat. Altfel te ia valul- iar efectul poate fi usturător. Iar dacă vrei liniște sufletească… e bine să ai și ceva „la saltea”.
Acest cuplu e un exemplu, spun economiștii. Mai ales acum când pare că recesiunea bate la ușă, e indicat să avem economii.
În cazul în care e un blocaj financiar la bănci, să cadă curentul cum a fost în Spania, putem să apelăm la banii de acolo. Ar mai fi un avantaj dar e mai mult psihologic, a declarat Gabriel Badea, economist.
Datele Băncii Naționale a României- arată că românii țin tot mai mult cash în portofel.
Nu este nevoie de o căruță de bani, putem începe cu sume mici. În ultimele trei săptămâni, moneda națională s-a devalorizat considerabil. Acum a ajuns la 5 lei și 5 bani.
Dar specialiștii estimează că euro ar putea atinge valoarea de 6 lei la final de an.Nu vă schimbați toți banii deodată. Lună de lună pune mâna și cumpără 100 de euro, 200 de euro. Nu metode bruște. Deschideți-vă și conturi de economii în valut ă, a declarat Adrian Asotlanie, expert în educație financiară.
Sfat pe care se pare că deja l-au luat în calcul mulți români.
Conform BNR, românii au economii în valută în valoare de 130 de miliarde de lei, în creștere cu 7,6% față de anul trecut.