VIDEO Bani prin programul „Primul student din familie”! Statul îi ajută pe tinerii care vor să învețe

Ministerul Investițiilor, în parteneriat cu Ministerul Educației, acordă ajutor special elevilor care provin din medii defavorizate.

„Mii de tineri fără posibilități  financiare, dar care vor să facă studii superioare, au parte anul acesta de programul „Primul sutdent din familie”, unde primesc chiar și subvenții de peste 300 de lei. Proiectul, lansat de Ministerul Investițiilor în parteneriat cu Ministerul Educației, acordă sprijin în special elevilor din medii defavorizate. Toate detaliile ni le spune astăzi, în platoul știrilor, Teodora Preoteasa, secretar de stat la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene”, a spus Mădălina Bichir.

Citește și: VIDEO Modificări importante la BAC și Evaluare Națională, din 2025! Examenele se pot da iarna, iar elevii își vor putea vedea lucrările înainte de a face contestație

Citește și: VIDEO Proiectul „Femeia antreprenor”! Ce condiții trebuie să îndeplinească doamnele pentru a primi bani din partea statului?


Îți Recomandăm Și...
Parteneri