Doi soți din Ploiești au fost luați la bătaie în parcarea unui supermarket. Agresorul ar fi un om de afaceri care s-ar fi enervat când i s-a atras atenția că a parcat pe un loc destinat persoanelor cu dizabilități. Iar în București un șofer i-a vandalizat mașina unui bărbat care i-a blocat locul de parcare. Vă avertizez, urmează imagini care vă pot afecta emoțional!
Femeia din imagini, dar și soțul ei sunt victimele unui individ căruia i-au atras atenția că a parcat pe un loc pentru persoane cu handicap. Oamenii au vrut să dea dovadă de spirit civic, dar nu s-au gândit o clipă că totul se va transforma într-un scandal monstru. Victima a povestit pe Facebook ce a pățit.
A urmat un schimb de replici dure intre cei doi, iar pana la bătaie, a fost un singur pas.
Oamenii care se aflau in parcarea supermarketului au sunat la 112, iar polițiștii au mers la fața locului. Agresorul este un bărbat de 50 de ani, patronul unei cofetării cunoscute din Ploiești, care a fost dus la audieri. Bărbatul a transmis în mediul online un punct de vedere.
Momentan, nu a fost reținut, dar polițiștii continuă ancheta.
În sectorul 3 din București, un bărbat supărat că și-a găsit locul de parcare ocupat a vandalizat o mașină. Incidentul a fost filmat de un locatar, iar în imagini se vede cum bărbatul aruncă o soluție albă pe parbriz.
În acest caz, nu a fost depusă vreo plângere.