Bătaie între o infirmieră de la spitalul Județean din Timisoara și unul dintre paznicii unității sanitare. Scandalul a început după ce fiica infirmierei a venit însoțită de trei indivizi și a cerut să fie lăsată să intre in spital, deși nu era program de vizită.
Paznicul a lăsat-o doar pe ea, însă în loc să meargă pe secția unde lucra mama ei, fata a mers la subsol, unde se află vestiarele. După câteva minute, fata a ieșit cu o plasă. Ulterior, cerut să fie lăsată din nou sa urce pe sectie, însă de această dată însoțită de ceilalți trei indivizi.
Paznicul a refuzat motivând ca nu e program de vizită. Nervoasă, infirmiera a coborât la intrarea în spital și i-a cerut socoteală paznicului. Infirmiera a început să-i adreseze cuvinte jignitoare paznicului și a sărit la bătaie.
Omul de ordine a ripostat și de aici la o adevarata bătaie nu a fost decât un pas. Imaginile au fost surprinse de un vizitator al spitalului. Atât infirmiera, cât și paznicul au depus o plângere la Politie pentru loviri și alte agresiuni.