VIDEO Bătrâni păcăliți cu accidente inventate de o tânără din Iași. Au fost storși de peste 100 000 de lei

O tânără de 19 ani din Iași a fost arestată preventiv după ce a păcălit trei bătrâni cu peste 100.000 de lei, inventând accidente în care ar fi fost implicate rudele seniorilor, potrivit polițiștilor.

Cazul a început cu o bătrână de 84 de ani, care a fost contactată telefonic de o persoană. În convorbire, tânăra a susținut că fiica bătrânei a suferit un accident grav și are nevoie urgentă de bani pentru tratament și intervenții medicale. În urma apelului, la casa femeii s-a prezentat o tânără care s-a recomandat drept asistentă a doctorului care o trata pe presupusa victimă.

Bătrâna, care avea o pensie de 1.200

de lei și strânsese timp de mulți ani economii pentru mormântare, a dat fără ezitare 75.000 de lei pentru salvarea fiicei sale, dar totul a fost o înșelătorie bine pusă la punct.

În total, trei bătrâni din Iași au fost păcăliți astfel, iar prejudiciul depășește 100.000 de lei. În urma perchezițiilor, polițiștii au recuperat doar o sumă de 1.000 de lei. Momentan, autoritățile au reținut doar tânăra de 19 ani, complicii acesteia fiind încă căutați.

Poliția atrage atenția asupra riscului acestor înșelătorii și recomandă să nu se ofere bani persoanelor necunoscute, indiferent de povestea prezentată.


Îți Recomandăm Și...
Parteneri