VIDEO | Bogdan Mocanu, experienţă teribilă

Bogdan Mocanu, câștigătorul primului sezon din Puterea Dragostei, a trăit o experiență care l-a speriat de moarte.

Mașina condusă de el a fost spulberată în Mamaia din vina unei șoferițe de doar 19 ani, care a intrat în intersecție după propriile legi. Din fericire, nimeni nu a fost rănit. Bogdan ne-a povestit spaima prin care a trecut.

Bogdan era la volanul mașinii sale pe o stradă din nordul stațiunii Mamaia. Se îndrepta spre un club exclusivist, când, ca din senin, i s-a ivit în față un bolid scăpat de sub control. Îl conducea o tânără de numai 19 ani, care, prea puțin experimentată, spun anchetatorii, a intrat în forță într-o intersecție, nu a respectat indicatorul „oprire” și a izbit cu putere autoturismul fostului concurent de la Puterea Dragostei.

Bogdan s-a lovit serios la cap

În urma impactului, Bogdan s-a lovit serios la cap.

O ambulanță l-a transportat la spital pentru investigații amănunțite, dar, din fericire, se pare că rănile suferite nu sunt grave. De altfel, el a ținut să-și liniștească admiratorii după acest eveniment de speriat în care a fost implicat.

Citeste si: VIDEO| Şocant: Copil găsit în comă, lângă mamă

Fără răni grave a scăpat și șoferița de 19 ani care a provocat dezastrul, dar cu o anchetă penală tot s-a ales.

Bogdan este în aceste zile pe litoral unde filmează un videoclip împreună cu Iancu Sterp, fost concurent la Survivor și vestitul producător Costi Ioniță.

Citeste si: Andra Volos, prima reacție după ce Bogdan Mocanu a suferit un accident teribil! Cei doi s-au certat toată ziua în mediul online: "Fără cuvinte..."

Bogdan Mocanu a cunoscut succesul o dată cu intrarea lui în casa Puterea Dragostei.

Tânărul de 23 de ani este de altfel câștigătorul primului sezon.


Autor

Este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, din cadrul Universității București, şi deţine o experienţă de 14 ani în cadrul presei din România.

Şi-a început cariera în presa scrisă, iar ulterior a făcut tranziţia către mediul online, în special pe segmentul SEO.

În prezent, ocupă poziţia de SEO Specialist pentru stirilekanald.ro şi radioimpuls.ro, din cadrul trustului Dogan Media.

Este pasionată de lectură, schi, drumeţii montane, de pictură şi de tot ce înseamnă tehnologie.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri