VIDEO- Cadavrul unui bărbat a fost descoperit în albia unui pârâu din zona Cavnic

Pompierii au intervenit în urmă cu puțin timp în zona liceului din Cavnic, acolo unde în albia pârâului care trece prin zonă a fost văzut corpul unui bărbat.

În urma apelului, în zonă au sosit imediat echipaje ale Poliției, Salvamontului, SMURD pentru recuperarea cadavrului.

Cadavrul unui bărbat a fost descoperit în albia unui pârâu din zona Cavnic

Din păcate odată coborâte în albia râului, forțele de intervenție au stabilit că bărbatul este decedat.

O echipă de criminaliști a sosit la fața locului, iar o anchetă a fost deschisă.

Citește și: Șocant! Cadavrul unui bărbat a fost descoperit pe un drum la ieșire din Timișoara

Cadavrul bărbatului a fost scos din pârâu și a fost predat echipajului de la Serviciul de Medicină Legală Maramureș pentru a fi dus la morga spitalului din Baia Mare, acolo unde va avea loc efectuarea necropsiei și stabilirea cauzei decesului.

Cadavrul unui bărbat a fost descoperit pe un drum la ieșire din Timișoara

Polițiștii au fost sesizați cu privire că la ieșire din Timisoara se află trupul neînsuflețit al unui bărbat. Victima se pare că fusese lovită mortal de un șofer care a fugit de la locul accidentului. Suspectul a fost identificat și reținut pentru 24 de ore.

Citește și: Cadavrul unui bărbat a fost descoperit într-o pescărie din Arad. Ce au transmis autoritățile

În urma cercetărilor polițiștilor, decesul bărbatului descoperit la ieșire din Timișoara a provenit din cauza unui șofer care l-a accidentat mortal și a fugit de la locul accidentului. Suspectul a fost identificat și reținut pentru 24 de ore.

Ce au transmis autoritățile

Potrivit IPJ Timiș, cadavrul a fost descoperit în cursul zilei de joi.

„La data de 18 mai 2023, în jurul orei 11:45 poliţiştii Biroului Rutier Timişoara au fost sesizaţi prin apel 112 cu privire la faptul că pe DN 69- Calea Aradului, în afara părţii carosabile a

fost găsit un bărbat în stare de inconştienţă. Poliţiştii s-au deplasat de urgenţă la faţa locului împreună cu un echipaj medical, fiind constatat decesul bărbatului", am transmis IPJ Timiș.

Citește și: Descoperire macabră! Cadavrul unui bărbat a fost găsit într-o camionetă lângă Lacul Tașaul

În urma investigațiilor, poliţiştii au aflat că bărbatul se afla ca pieton pe marginea drumului când a fost lovit de o maşină.

Bărbatul care a provocat un accident mortal și a fugit de la fașa locului a fost arestat pentru 24 de ore

„Având în vedere cele constate, poliţiştii au procedat la efectuarea de verificări, în urma acestora stabilindu-se că,  la data de 17.05.2023 în jurul orelor 22:00-22:30, un bărbat în vârstă de 31 de ani a condus un autovehicul pe DN69,pe banda 1, sensul de mers Arad -Timişoara,iar la un moment dat a surprins şi accidentat un bărbat în vârstă de 56 de ani care se deplasa în calitate de pieton pe partea carosabilă.Dupa

impact, conducătorul autoturismului a părăsit locul accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie, fiind identificat în cursul zilei de 18.05.2023", spun polițiștii.

Citește și: Moarte învăluită în mister pentru un român din Belgia. Bărbatul a fost găsit fără viață în propria locuință

Ulterior, bărbatul care a provocat accidentul mortal și care a fugit de la fața locului a fost arestat pentru 24 de ore pentru ucidere din culpă și părăsirea locului accidentului.

Bărbatul sa află în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul I.P.J Timiş.


Autor

A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării cu visul de ”a lucra în televiziune” sau ” de a fi pe sticlă”. Ulterior, a realizat că îi place să scrie. ”Am fost printre cei ce au reușit să facă și practică în acest domeniu, eram pasionată de sport, așa că am ajuns să și scriu despre asta, chiar în perioada Mondialului din Rusia, și mi-a plăcut enorm”.

Iubește dansul și să-și petreacă timpul alături de cei dragi.

”Îmi plac subiectele picante, dar nu le ocolesc nici pe cele serioase.

Îmi doresc să învăț cât mai multe, să cunosc cât mai multe povești, poveștile oamenilor care încă mai cred în noi, presa. Vă invit să citiți articolele mele pe stirilekanald.ro!”.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri