După iarna autentică revenită în forță la mijloc de aprilie, cu ninsori și viscol, urmează zile cu ger. ANM a emis o informare de vreme severă cu temperaturi extrem de scăzute similare celor din februarie. Florinela Georgescu (Administrația Națională de Meteorologie) este acum în direct cu prognoza exactă.
Florinela Georgescu, ANM: Într-adevăr vor fi câteva zile cu temperaturi foarte scăzute. Până vineri estimăm ca maximele din cursul zilelor să se încadreze în general între zero și 10 grade, iar minimele (deci temperaturile de pe parcursul nopților) vor fi preponderent negative și vor coborî până spre minus 10 grade sau poate chiar izolat mai jos în zonele depresionare, vizate fiind în special partea de est a Transilvaniei, dar și zone joase din Maramureș, n-ar fi exclus chiar și
În această situație nopțile și diminețile vor fi cu brumă și de asemenea cu condiții de formare a înghețului la sol. Deși astăzi vor fi mai puține precipitații, așteptăm ca la jumătatea săptămânii, începând de miercuri noapte, joi, joi spre vineri să revină ninsorile și intensificările de vânt, în special în jumătatea de est a teritoriului. Iar până atunci ninsori în general slabe vor fi în toate zonele montane, pe arii restrânse în Transilvania, în Moldova, din nou în nordul Munteniei sau al Olteniei și nu este exclus chiar și
Când se întoarce primăvara în România?
Florinela Georgescu: Se întorc temperaturile ridicate la sfârșitul acestei săptămâni. De vineri începe treptat un proces de încălzire și este posibil ca în ziua de Florii să avem din nou temperaturi în jurul a 20 de grade, în special în partea de sud și de vest a țării, iar la începutul săptămânii viitoare chiar mai ridicate de atât.
sursa foto: Shutterstock