VIDEO Capitala a fost răvășită de ploi torențiale

O ploaie torențială scurtă a fost suficientă ca să dea capitala peste cap. Zeci de străzi au fost inundate, iar mai mulți copaci s-au prăbușit peste mașini parcate. Colega mea, Larisa Rațiu, are bilanțul pagubelor de astăzi.

Suntem chiar acum lângă un cartier rezidențial de lângă Popești Leordeni și așa cum puteți vedea în imaginile pe care vi le arată colegul meu chiar acum, în urma reprizelor de ploaie de astăzi, s-au format acumulări semnificative de apă pe șosea. În spatele meu se poate vedea cum asfaltul este acoperit de un strat consistent de apă, care în unele locuri ajunge chiar și la nivelul trotuarului.

Este foarte dificil și pentru șoferii care trec prin această zonă. Unii dintre ei au rămas blocați pe șosea din cauza acumulărilor de apă. Am vorbit puțin mai devreme cu cei care locuiesc în această zonă și îmi spuneau că de fiecare dată când plouă mai tare se lovesc de astfel de situații și unele străduțe din jurul blocurilor sunt inundate. În acest moment să știți că sunt probleme de trafic în mai multe zone din București.
De exemplu, în zona Crângași, tramvaiul patruzeci și unu nu mai circulă de mai bine de o oră. Ploaia torențială care a început în această după amiază în Capitală a făcut ravagii. Mai multe străzi și bulevarde din oraș au fost inundate în doar câteva minute. Mașinile pare că au fost înghițite de ape. Într- o fracțiune de secundă din cauza acumulărilor mari de apă Bucureștiul s- a transformat în mica Veneție.
Mai mulți șoferi au trecut cu greu de șuvoaiele de apă. Inundațiile au venit în urma unor avertizări now casting de cod galben emisă de meteorologi pentru Capitală și județul Ilfov. Acestea s- au manifestat cu averse torențiale și descărcări electrice,
a transmis Larisa Rațiu, reporter Știrile Kanal D.


Îți Recomandăm Și...
Parteneri