Viscolul nu de semne că se oprește. Meteorologii au prelungit codul galben de ninsori până miercuri, după aceea vin temperaturi ca în Siberia.
Codul galben a fost prelungit, ceea ce înseamnă că până miercuri cel puțin vom avea parte de același peisaj în Capitală și de temperaturi care se vor învârti în jurul valorilor de minus 3-4 grade Celsius.
Din păcate, nu se va circula cu ușurință în ciuda eforturilor pe care le au făcut autoritățile.
Codul galben, prelungit până miercuri
Am văzut astăzi toată ziua pluguri prin oraș, pe carosabil cel puțin, însă e ca și cum ai încercat să faci căldură în casă și ai deschide geamul.
Asta pentru că, deși plugurile trec, vântul bate cu putere și viscolește zăpada. În cel mai scurt timp, zăpada se reașează pe carosabil.
Până miercuri este în vigoare codul galben- după care se va face foarte frig.
Minus 18 grade, în weekend, în București
De joi, de la primele ore ale dimineții, vom avea minus 12 grade în Capitală.
Duminică atenție meteorologii anunță cea mai friguroasă zi de până acum în Capitală din această iarnă, și anume minus 18 grade la cinci dimineața.
Să sperăm însă că până atunci se vor rezolva și problemele cu apa caldă din sectorul 6 care momentan vine călâie.
Asta pentru că CET vest funcționează în acest moment cu un singur cazan de apă fierbinte.