VIDEO - Carduri de vedete clonate. Procurorii au audiat astăzi mai mulți păgubiți
Vedetele care au fost prada jafurilor prin clonarea de cartele SIM şi carduri continuă să fie chemate rând pe rând în faţa procurorilor. Astăzi, Jean de la Craiova şi actorul Adrian Nartea.

In articol:
Primul care a ajuns astăzi în faţa procurorilor DIICOT a fost cunoscutul actor Adrian Nartea. Aproximativ 2 ore a stat la audieri, în calitate de martor, pentru a le povesti anchetatorilor prin ce a trecut.
„Prejudiciul a fost recuperat, baietii de la diicot si-au facut foarte bine datoria, undeva la 2 mii de euro”, spune un actor.
La scurt timp după s-a prezentat la sediul antimafia şi cântăreţul Jean de la Craiova.
Procurorii fac audieri în cazul vedetelor cu carduri clonate
După aproximativ 3 ore de stat de vorbă cu procurorii, Jean de la Craiova a ieşit cu zâmbetul pe buze, fericit că i-a putut ajuta pe anchetatori în demersurile lor de a destructura o grupare infracţională.
„Nu a durat mult cred, am mai stat, am glumit, am ras,ca asa e JEAN. S-a rezolvat treaba cu incidentul, cu conturile, speram sa nu se mai intample”, a declarat artistul.
Victimele acestei reţele rămâneau fără semnal la telefon, iar, în momentul în care sunau la numărul de urgenţă al companiei de telefonie mobilă, pentru a rezolva problema, constatau că altcineva sunase înaintea lor şi validase o altă cartelă SIM, pe acelaşi număr de telefon.
Cu ajutorul acestei cartele SIM, infractorii accesau conturile de pe reţelele de socializare ale victimelor, de unde le furau datele peronale pentru a le putea accesa şi conturile bancare.Până acum, procurorii DIICOT au identificat 14 suspecţi în acest caz, dintre care 4 au fost arestaţi preventiv, iar alţi 3 au fost plasaţi sub control juiciar. Numărul celor păgubiţi se ridică la peste 50, printre care şi vedetele audiate astăzi şi Gabriel Dorobanţu, care a venit săptămâna trecută în faţa anchetatorilor.









