Fostul primar al municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș, a ieșit recent din penitenciar după aproape doi ani petrecuți în spatele gratiilor. Într-o declarație emoționantă, acesta a mulțumit soției și familiei pentru sprijinul necondiționat și a vorbit deschis despre experiența sa din închisoare, dar și despre planurile de viitor.
„Îi mulțumesc soției mele, ea este eroul acestei povești, pentru că a fost o poveste dureroasă, o poveste traumatizantă, și ea și familia mea sunt eroi. În rest, în afară de familie și Dumnezeu, nu există nimic important”, a spus Cherecheș, subliniind cât de mult l-a schimbat perioada petrecută în detenție.
Fostul edil a mărturisit că a învățat cine i-a fost cu adevărat aproape în această perioadă dificilă și a transmis un mesaj atât celor care i-au fost alături, cât și celor care l-au uitat.
De asemenea, Cherecheș a vorbit despre condițiile din penitenciar și despre oamenii pe care i-a cunoscut acolo, evidențiind suferințele celor care execută pedepse pentru fapte minore și care trăiesc departe de
În ceea ce privește planurile sale după eliberare, răspunsul a fost clar și plin de emoție: „Primul lucru mă voi duce la tata la mormânt și al doilea lucru o să mă scuze soția, o să merg să îmi iubesc soția.”
Cherecheș a afirmat că va respecta toate obligațiile impuse după eliberare, însă continuă să susțină că dosarul în care a fost condamnat este nedrept și intenționează să conteste decizia la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
Această eliberare marchează un nou capitol în viața fostului primar, care speră să își refacă viața și să își demonstreze nevinovăția în fața justiției europene.