VIDEO - Caz șocant de pedofilie în Capitală. Minori ademeniți

VIDEO - Caz șocant de pedofilie în Capitală. Minori ademeniți

Un alt caz şocant de pedofilie îi are în prim plan pe trei bărbați din Capitală - trecuți bine de prima tinerețe. Inidivizii ademeneau minori cu bani.

Bărbatul de 56 de ani nu recunoaște absolut nimic cu toate că trecuseră doar câteva ore de când polițiști i l-au prins în flagrant în timp ce profita de băieți minori- la marginea capitalei- într-o pădure. Și nu racola singur victimele. Încă doi indivizi din anturajul lui- unul de 45 de ani, altul de 48, aveau aceleași pofte- bolnave- spun anchetatorii.

Pedofilie în Capitală. Minori ademeniți cu bani și abuzați sexual

Vreme de 5 luni de zile- această pădure a fost ascunzișul perfect pentru cei trei prădători sexuali. Situată la aproximativ 20 de minute de locul în care 2 dintre agresori locuiau și ferită de ochii lumii- era locul perfect unde să ademenească victimele- toți băieți cu vârste cuprinse între 12 şi 17 ani.

Pândeau prada în cartiere sărace și îi racolau pe minori cu promisiunea că le vor da bani. O dată ce cădeau în plasă- erau agresați.

Cei 3 indivizi au fost audiaţi astăzi, însă doar 2 dintre ei au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile. Sunt cei care au fost filați încă din luna iulie- atunci când anchetatorii au aflat că ar fi abuzat de doi minori ce provin dintr-o familie dezorganizată.

Aceștia din urmă ar fi sesizat poliția.

„Cerctările se desfăşoară sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de viol, agresiune sexuală şi act sexual cu un minor”, informează poliția.

Polițiștii sunt convinși că mai există și alți minori abuzați- iar acum încearcă să identifice cât mai mulți dintre ei.

 

 

 

 


Editor web
Îți Recomandăm Și...