Cazurile de gripă sezonieră au scăzut considerabil, iar interesul pentru vaccinul antigripal e aproape zero
În vreme ce mii de români se infectează zi de zi cu SARS COV 2, cazurile de gripă sezonieră au scăzut considerabil. În ultimul sezon rece niciun pacient n-a murit din cauza acestei boli. Așa că interesul pentru vaccinul antigripal e aproape zero. Iar unii confundă bolile și consideră că imunizarea împotriva covid oferă suficientă protecție și pentru alte afecțiuni.
Vaccinul antigripal nu mai prezintă interes
„Nu m-am vaccinat și nici nu mă vaccinez! Antigripal sau de covid? Niciunul! Sunt sănătos, imunitatea mea e foarte puternică!”
Medicii de familie aud tot mai des asemenea explicații. Gripa sezonieră nu mai sperie pe nimeni. Cu toate că în anii trecuți ne confruntam cu o adevărată criză a vaccinurilor gripale, acum le găsim în toate farmaciile și cabinetele...
„Păi de ce dacă sunt bine...de ce să ajung în farmacii să mă vaccinez, eu cred că nu e cazul!”
Citeste si: Ce țară cere test PCR negativ pentru nevaccinați
„Am vaccinat 110 oameni, mai am 40 de doze. E adevărat că în contextul general în care o parte din populație neagă orice, sigur, există și persoane care nu doresc nici vaccin gripal, cred că nu-l doresc nici pe Dumnezeu lângă ei la masă, dar asta
Alții fac o confuzie periculoasă
„Dacă m-am vaccinat cu Covid, nu consider că mai trebuie și acela antigripal!”
„Nu, nu m-am vaccinat niciodată pentru gripă, m-am vaccinat pentru Covid pentru că știu că lumea se îmbolnăvește și moare...”
„Eu cred totuși că trebuie să ne întărim imunitatea cu alimentație, vin de la sala de sport și nu am făcut niciodată vaccin pentru gripă!”
Anul trecut în farmacii se făceau liste de așteptare pentru vaccinul antigripal.
„Față de anul trecut este un interes mai scăzut(...) Dacă anul trecut toată lumea dorea să se vaccineze pentru că era singura armă împotriva oricărui virus, anul acesta sunt mai puțini cei care doresc.”, a declarat Beatrice Speteanu, farmacist, pentru Știrile Kanal D.
Citeste si: Bill Gates este optimist în ceea ce privește situația pandemică. În 2022, lumea ar putea reveni la normal
Între 2020 și 2021 în România au fost confirmat 38.000 de cazuri de gripă și alte infecții respiratorii, însă niciun pacient nu a murit. Cu doi ani în urmă, s-au înregistrat 73 de decese din cauza gripei sezoniere și aproape 50 de mii de cazuri în total.
Materialul complet îl puteți urmări în cadrul jurnalului Știrile Kanal D de la ora 19:00.
Numele meu este Tatiana Gavrila, în prezent sunt reporter Știrile Kanal D, iar de 2 ani îmi petrec timpul, pe teren. Sunt o fire curioasă și plină de viață, iar cel mai mult îmi place să interacționez cu oamenii, să le aflu opiniile și poveștile. Mi-am dorit să fiu reporter încă din liceu, iar visul meu s-a materializat după ce am absolvit Facultatea de Jurnalism și Știintele Comunicării.
Am făcut practică în mai multe trusturi de presă, am terminat și o școala de televiziune, cu specializare prezentator-reporter, între timp am absolvit si programul de masterat în Jurnalism Tematic, iar într-un final mi-am găsit locul în sânul familiei Kanal D.