VIDEO Ce urmează pentru Nicușor Dan, noul președinte al României

Nicușor Dan urmează să își preia oficial mandatul, dar până atunci mai sunt câțiva pași. Care sunt procedurile și când se instalează viitorul președinte la Palatul Cotroceni știe colega mea, Iasmina Ardelean.

În primul rând, miercuri sau joi, Curtea Constituțională urmează să valideze rezultatul alegerilor prezidențiale. Apoi, următorul pas este depunerea jurământului în fața Parlamentului. Cel mai probabil, ședința solemnă a Camerei Deputaților și Senatului va avea loc lunea viitoare.
După aceea, Nicușor Dan își preia oficial mandatul de președinte. Ceremonia de predare-primire la Palatul Cotroceni ar urma să aibă loc luni sau marți.
Cele mai sincere felicitări au venit de la fostul președinte, Ion Iliescu, și le-a recomandat forțelor politice democratice să conlucreze.


Cea mai importantă sarcină pe care o va avea Nicușor Dan imediat după instalarea în funcție este să desemneze un premier. Astfel, miercurea viitoare ar putea avea loc primele consultări cu partidele parlamentare, la Palatul Cotroceni.
De altfel, azi, Nicușor s-a și văzut cu Ilie Bolojan, a transmis Iasmina Ardelean.


Îți Recomandăm Și...