VIDEO "Cea mai mare rușine din viața mea". Imagini incredibile cu Neymar plângând în hohote după cea mai dură înfrângere din carieră

Celebrul fotbalist brazilian Neymar a plâns în hohote, duminică, după cea mai dură înfrângere din cariera sa.

Neymar a suferit duminică cea mai dură înfrângere din cariera sa, după ce echipa sa Santos a pierdut, scor 0-6, pe teren propriu, cu Vasco de Gama.

Atacantul brazilian a vorbit cu presa după înfrângerea teribilă din etapa a 20-a din campionatul brazilian, care duce mai aproape echipa Santos de retrogradarea în divizia B.

După meci, Neymar a părăsit terenul în lacrimi și a fost consolat de antrenorul Fernando Diniz, cu care a lucrat la echipa națională a Braziliei, potrivit publicației Globo.

Într-o declarație adresată presei, el a descris înfrângerea în fața lui Vasco drept cea mai mare rușine a vieții sale.

"Sunt complet dezamăgit de jocul nostru. Fanii au dreptul să protesteze în tot felul de moduri, evident fără violență fizică. Dar a înjura și a insulta oamenii astăzi este perfect acceptabil. Mă simt incredibil de rușinat; nu am mai trăit așa ceva în viața mea. Plâng de furie, din cauza tuturor lucrurilor. Din păcate, nu pot ajuta în orice fel. Astăzi a fost groaznic, aceasta este realitatea”, a declarat Neymar

Philippe Coutinho, care a marcat de două ori, a încercat să-şi consoleze compatriotul, dar fără succes.

La fluierul final, numărul 10 a stat mult timp pe teren, plângând în hohote, marcat de această înfrângere care a împins Santos mai aproape de zona de retrogradare.

Numeroşi coechipieri şi membri ai staff-ului s-au apropiat de el pentru a încerca să-l liniştească, dar Neymar era pur şi simplu de neconsolat, conform News.ro.

"Chiar am fost de rahat. A fost o ruşine. Fanii au dreptul astăzi să insulte şi să înjure oamenii. Asta este acceptabil. Mi-e ruşine. Nu am mai trăit aşa ceva în viaţa mea", a declarat el ulterior presei braziliene.


Autor
Îți Recomandăm Și...
Parteneri