VIDEO Cel mai controversat show de la Super Bowl

Super Bowl 2026 a oferit un moment memorabil nu doar pe teren, ci și pe scenă și în tribune, unde prestația artistului Bad Bunny a stârnit atât admirație, cât și controverse aprinse.

Show-ul din pauza mare a fost o adevărată celebrare a diversității culturale și muzicale, dar și un prilej de dezbateri aprinse în spațiul public american.

Scena nu a fost aleasă întâmplător: aceasta a recreat un colț autentic din Puerto Rico, țara natală a lui Bad Bunny. Artistul a adus pe cea mai mare scenă a lumii câmpurile cu trestie de zahăr, vibe-ul tropical, standurile cu tacos și oamenii cu meserii obișnuite, de la vânzători la manicuriste.

Acest decor a fost un mod artistic de a transmite un mesaj clar: rădăcinile contează, indiferent de mărimea scenei.

Primele elemente care au pășit pe scenă au fost tufișurile vii, simbol al legăturii cu natura și autenticitate. Pe margine, camerele au surprins adevăratul covor roșu al Americii, cu celebrități din muzică, film și fashion. 

Mesajul transmis a fost unul puternic: oamenii considerați diferiți fac parte din America și merită să fie celebrați pe aceeași scenă ca toți ceilalți.

Pe un ecran uriaș a fost afișat mesajul „Singurul lucru mai puternic decât ura este iubirea”, subliniind spiritul unității și acceptării.

În ciuda aprecierilor publicului și a criticilor pozitive, Donald Trump a lansat un atac dur la adresa prestației artistului. El a calificat spectacolul drept „absolut groaznic” și „una dintre cele mai proaste prestații din toate timpurile”. Trump a susținut că show-ul a fost o „jignire adusă măreției Americii” și că nu reprezintă „standardele noastre de succes, creativitate sau excelență”. 


Îți Recomandăm Și...
Parteneri