Multirolul F-35 este pentru prima în România. Avionul de luptă se află pe o platformă în cadrul evenimentului de la ROMAERO
„Cele mai noi tehnologii în domeniul militar și de apărare sunt expuse la cel mai mare eveniment de profil din Europa de Est, care se desfășoară la București. Peste 400 dintre cei mai mari producători globali de tehnică militară și-au adus cele mai bune echipamente. Colega mea, Iasmina Ardelean, ni se alătură cu detalii de la fața locului”, a spus Cristina Dorobanțu.
Ce poate vedea publicul în cadrul expoziției
Iasmina Ardelean, reporter: Vedeta expoziției este, de departe, cel mai modern avion de luptă din lume la ora actuală, și anume, multirolul F-35. Forțele americane au adus pentru prima dată în țara noastră acest model de avion, care poate fi admirat pe o platformă în cadrul expoziției de la ROMAERO. Însă, a fost adusă și o machetă 1:1 a avionului, cu o carlingă completă, de către compania producătoare.
Citește și: Ce sunt sistemele Patriot. Câte deține România și care e prețul lor
Iasmina Ardelean, reporter: Un interes deosebit stârnesc și noile tehnologii din domeniul apărării, cu tehnică de top, care prevede sisteme de apărare pe bază de muniție. Pentru eliminarea dronelor a venit aici unul dintre principalii contractori ai armatei turce.
De asemenea, cu tehnologii de top în domeniul telecomunicațiilor a venit o altă companiei furnizoare pentru armata Turciei, care a intrat recent și pe piața noastră. Publicul poate vizita întreaga expoziție până la ora 15, atunci când evenimentul se va încheia.Incă de mică îmi plăcea să urmăresc știrile la televizor și visam ca într-o zi să ajung reporter. Tot ce am făcut după aceea a fost să muncesc pentru a-mi realiza visul. Așa că am urmat Facultatea de Jurnalism din Oradea, după care am hotărât să vin la București, pentru a-mi continua studiile. Aici am reușit să mă angajez la un cotidian, după care am încercat să văd și cum e munca de jurnalist într-o agenție de știri. În cele din urmă, cum televiziunea a fost prima mea pasiune, am decis că e timpul să fac pasul spre sticlă.