VIDEO Cine este stomatologul care a încercat să intre cu mașina în Ambasada Rusiei din București. Avea permisul suspendat și a ieșit pozitiv la droguri: „Să vă fie rușine!”

Un stomatolog a încercat să intre cu mașina în Ambasada Rusiei din București.

Un incident neobișnuit a pus pe jar forțele de ordine din București în noaptea trecută, când un stomatolog în vârstă de 53 de ani a încercat să intre cu mașina în poarta Ambasadei Rusiei, situată în Sectorul 1 al Capitalei.

Cine este stomatologul care a încercat să intre cu mașina în Ambasada Rusiei din București

Evenimentul a avut loc în jurul orei 3:15 dimineața, când bărbatul, posibil aflat sub influența substanțelor psihoactive, a încercat să forțeze accesul în incinta ambasadei.

Un agent de bază a intervenit prompt, oprindu-l pe trotuar înainte ca acesta să poată pătrunde în curtea instituției. La fața locului au sosit rapid echipaje de jandarmi și ofițeri antitero ai Serviciului Român de Informații, care au blocat și imobilizat șoferul.

Ulterior, polițiștii au descoperit că permisul de conducere al bărbatului era suspendat, iar testul antidrog a fost picat. Acesta a fost dus la Institutul de Medicină Legală pentru analize de sânge, menite să stabilească dacă a condus sub influența drogurilor.

Până la primirea rezultatelor, stomatologul a fost lăsat să plece acasă, urmând ca anchetatorii să formuleze acuzațiile.

Contactat telefonic, bărbatul a negat acuzațiile, susținând că totul este o „făcătură”. „V-a plătit nea Vasile din aia 40.000 de euro de sub cadă? Să vă fie rușine!”

În contextul unor incidente recente din București, inclusiv un individ care a amenințat că își dă foc pe strada Chiselev și altul care fredona la poarta Ambasadei Canadei, autoritățile rămân în alertă.

Jandarmeria a precizat că, în urma acestui incident, securitatea Ambasadei Rusiei nu a fost pusă în pericol și nu au existat victime.

Citește și: VIDEO Scandal în lumea mondenă! Emil Munteanu, cunoscut ca „Tăurașul EMI” în cluburile de fițe, cercetat pentru agresiune, amenințare și furt


Îți Recomandăm Și...
Parteneri