Potrivit unor surse, nimeni nu a fost rănit, însă bărbatul a reușit să fure peste douăzeci de mii de euro, iar mai apoi s-a făcut nevăzut.
„Este alertă în Călărași după ce un individ a intrat mascat cu un fular în sediul unei bănci din centrul orașului și a amenințat cu pistolul angajații instituției. Potrivit unor surse, nimeni nu a fost rănit, însă bărbatul a reușit să fure peste douăzeci de mii de euro, iar mai apoi s-a făcut nevăzut.