VIDEO Combinatul siderurgic din Galați, scos la licitație fără succes. Mii de angajați stau fără salarii de luni bune: „Este tragic. Când ajung aici îmi vine să plâng”

Combinatul siderurgic din Galați, unul dintre cele mai mari și importante din Europa în vremurile sale de glorie, a fost scos recent la licitație pentru aproape 700 de milioane de euro, însă nu a atras niciun cumpărător.

Această situație lasă în continuare în ceață viitorul colosului industrial și pune în dificultate mii de angajați care trăiesc cu teama pierderii locurilor de muncă și cu salariile neplătite de luni bune.

Emil, un angajat cu o experiență de peste 30 de ani în combinat, descrie situația dificilă prin care trec cei aproximativ 3.500 de muncitori rămași. „Vin la muncă fără să știu dacă locul în care am lucrat zeci de ani va mai exista”,

spune el, subliniind că ultimii bani au fost încasați în urmă cu luni bune, iar economiile angajaților se epuizează rapid. „Suntem plătiți pe septembrie și octombrie. De atunci nu am mai primit salarii. Nu vom mai putea rezista mult fără bani, chiar dacă ai ceva pus deoparte, se termină la un moment dat”, adaugă Emil.

Administratorii combinatului au anunțat că licitația nu a avut loc deoarece niciun investitor nu a depus garanția necesară pentru participare, considerând prețul de aproape 690 de milioane de euro prea mare în contextul economic actual.

Se pregătește o nouă licitație, cu un preț redus, dar care nu va scădea sub valoarea de lichidare estimată la aproximativ 420 de milioane de euro. „ Vom propune creditorilor și Comitetului Interministerial o nouă licitație cu un preț redus, dar care să nu fie mai mic decât valoarea de lichidare”, au declarat reprezentanții combinatului.

În perioada de glorie, combinatul angaja aproximativ 40.000 de persoane și producea până la 8 milioane de tone de oțel pe an.

Astăzi, cu doar 3.500 de angajați rămași, soarta combinatului influențează întreaga comunitate locală. Mulți gălățeni au fost nevoiți să renunțe la locurile de muncă și să plece în străinătate în căutarea unor oportunități mai sigure. „Dacă se închide combinatul, economia Galațiului va avea de suferit grav. Mulți au plecat deja, iar cei rămași trăiesc cu speranța că furnalele vor porni din nou”, explică un localnic.

Pentru mulți dintre angajați, incertitudinea este greu de suportat. „ Este tragic. Când ajung dimineața aici, îmi vine să plâng. Nu știu ce va fi cu noi”, mărturisește un muncitor. Pe lângă dificultățile financiare, angajații se confruntă cu teama pierderii unui loc de muncă care a fost pentru mulți o sursă de stabilitate și identitate profesională.


Îți Recomandăm Și...
Parteneri