Fructele și legumele românești au intrat în vizorul autorităților, care anunță controale mai multe în piețe. Vor fi verificate în special produsele de sezon pentru a se vedea dacă depășesc valorile de pesticide admise. Acolo unde vor fi găsite nereguli, marfa va fi retrasă. Astăzi, inspectorii fitosanitari au mers în piața Obor, a transmis Cristian Sabbagh.

Controale suplimentare pentru pesticide, în piața Obor

Un kilogram de cireșe sau căpșuni poate conține până la patru pesticide. De frică să nu se intoxice, gospodinele de pretutindeni au ajuns să spele fructele și legumele ca pe rufe, în mașina de vase, așa cum se vede într-o postare pe TikTok.

Însă producătorii spun că nu pot renunța definitiv la substanțele chimice pentru că altfel nu ar mai avea ce să pună pe tarabe.

Asta e o pată de putregai, dacă nu-i dai un anumit pesticid, care stopează putregaiul, îl usucă, nu poți să îl aduci pe piață, nimeni nu cumpără cu defect, a spus un producător.

Cantitatea de pesticide și modul de administrare sunt reglementate prin lege. Ca să verifice cine nu respectă regulile, inspectorii fitosanitari au decis să înmulțească verificările. Prima pe listă a fost cea mai mare piață din Capitală, piața Obor.

Citeste si: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?- catena.ro

Citeste si: Scene greu de privit pentru salvamontiștii care au intervenit în salvarea fetei atacate de urs- wowbiz.ro

Vrem să prelevăm o probă de cireșe de la dumneavoastră pentru reziduri de pesticide, a spus un inspector.

În perioada următoare vor fi colectate cu patruzeci la sută mai multe probe. Acum, în vizor sunt fructele de sezon.

Peste două sute de probe suplimentare de căpșune și cireșe vor fi prelevate de la producătorii din toată țara, iar mai apoi acestea vor fi duse în laboratoare pentru a se afla dacă au depășit sau nu limita de pesticide, a transmis Mădălina Bichir.

Aflarea rezultatelor poate dura până la zece zile și asta pentru că avem doar două laboratoare în toată țara care verifică nivelul de pesticide din fructe și legume. Acum, de exemplu, într-un singur laborator în loc de cincizeci de probe analizate pe săptămână s-a ajuns la o sută douăzeci.

Pentru cumpărători e imposibil să își dea seama dacă ceea ce au ales de pe tarabe este bun și de mâncat.

Cu siguranță putem fi păcăliți și suntem ignoranți totuși în ceea ce privește cantitatea de pesticide din alimente pentru că nu, nu sunt atât de bine cunoscute, iar la piață este foarte greu să pui o etichetă în care să spui nivelul de pesticide sau dacă s-au folosit sau nu, a spus un cumpărător.

Citeste si: La ce vârstă a avut Adrian Minune primul tort de ziua sa? „Bunicul meu lucra la un mare hotel, unde era o mare cofetărie și ne aducea prăjituri acasă și tort.”- kfetele.ro

Citeste si: Prima reacție a lui Selly după incidentul cu apa de la Beach, Please! 2024: "O să vă răcorească cu furtunul toți agenții de pază". Ce spune despre cei care vin deshidratați la festival- radioimpuls.ro

Putem folosi o soluție de bicarbonat într-adevăr, chiar o soluție acidă, respectiv oțet, dar de la aceste soluții acide cu oțet pot să apară reacții chimice care să producă substanțe și mai dăunătoare, a spus un specialist.

Autoritatea fitosanitară a anunțat că până în luna august va face verificări suplimentare. Deja o parte din probele analizate până acum au arătat că pătrunjelul, mărarul, salata sau spanacul conțineau reziduri de pesticide peste limita admisă.

Citește și: VIDEO Tinerii români care au pierit în viiturile din Italia puteau fi salvați! Ce au declarat autoritățile


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si