VIDEO Controverse în jurul vizitei Dianei Șoșoacă în Rusia! Parlamentul European cere clarificări privind finanțarea deplasării

Parlamentul European a cerut explicații cu privire la sursa finanțării deplasării europarlamentarei Diana Șoșoacă în Rusia, în contextul în care există suspiciuni că aceasta ar fi fost susținută financiar de Moscova.

Dacă se va dovedi că fondurile au provenit din Federația Rusă, Șoșoacă riscă să fie sancționată pentru încălcarea regulilor europene privind transparența și independența eurodeputaților.

Citește și: Un alt medic rezident la Floreasca face lumină în cazul lui Alex, doctorul găsit mort în baia unității: “Asta era principala lui problem, se vedea pe el că era obosit”

Parlamentul European cere clarificări privind finanțarea deplasării Dianei Șoșoacă

Într-un interviu acordat recent, Diana Șoșoacă s-a lăudat cu impactul pe care l-ar fi avut prezența sa în fața președintelui Vladimir Putin, susținând că a contribuit la oprirea unei posibile extinderi a războiului. „Dacă nu m-aș fi dus acolo, să știți că și toți colegii dumneavoastră, băieți, frați, tată, ce aveți dumneavoastră, s-ar fi dus pe front. Cred că este a cincea oară când opresc escaladarea acestui conflict, cel puțin din România”, a declarat europarlamentara.

În discursul său, Șoșoacă a transmis un mesaj dur la adresa unor politicieni români, afirmând că nu poate transmite „un călduros salut” din partea președintelui României, pe care îl consideră inexistent și care „ne face de râs”. De asemenea, a susținut că președintele Bucureștiului, Nicușor Dan, nu este recunoscut nici măcar de către Vladimir Putin, iar președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, l-ar recunoaște doar pentru că „ea l-a pus”.

Pe lângă mesajele politice, Șoșoacă a vorbit și despre condițiile de securitate de la evenimentul organizat în Rusia, afirmând că a fost tratată ca un VIP și că s-a aflat sub o protecție strictă, fără să se simtă în vreun pericol. „Am fost trecută prin cu totul alte culoare, dar am văzut. Deci erau mașini de poliție, inclusiv protecție aeriană”, a spus ea.

Declarațiile europarlamentarei au stârnit reacții dure atât în România, cât și la Bruxelles.

Criticii consideră că participarea unui europarlamentar român la un eveniment organizat în Rusia transmite un semnal periculos și că mesajele transmise de Șoșoacă în fața lui Putin sunt inacceptabile. „Ce a făcut la Sankt-Petersburg să arate lui Putin sau să-i spună cum că poporul român este cu capul plecat în fața rușilor, asta este o nemernicie fără seamă”, a comentat un critic.

Deși nu există acuzații penale de trădare, europarlamentara este acuzată de „mari dizabilități culturale” și de o lipsă de înțelegere a valorilor secolului XXI.

Participarea sa la conferință ridică semne de întrebare, mai ales că eurodeputații sunt obligați să anunțe în prealabil astfel de deplasări și să declare sursele de finanțare. Dacă s-a dovedit că a participat pe banii Federației Ruse, acest lucru contravine prevederilor europene.

Citește și: Rusia respinge planul de pace propus Zelenski împreună cu liderii Europei

La aceeași conferință a participat și un europarlamentar german, ceea ce adaugă un plus de complexitate situației.

Rămâne de văzut ce măsuri vor fi luate de Parlamentul European în urma acestei situații și dacă Diana Șoșoacă va fi sancționată pentru eventualele încălcări ale regulilor instituției.


Îți Recomandăm Și...
Parteneri