Scene șocante au fost surprinse în mijlocul zilei pe șoseaua principală București-Târgoviște, în localitatea Crevedia, județul Dâmbovița. Un bărbat de 39 de ani, recent eliberat din închisoare, a înjunghiat mortal un vecin de 46 de ani, în fața unor martori îngroziți.
Incidentul a avut loc în jurul orei 12:55, când agresorul, plin de sânge și ținând arma crimei în mână, s-a plimbat calm în jurul victimei căzute pe asfalt, fără să arate niciun semn de remușcare. Scenele au fost surprinse de o cameră de bord a unui șofer care trecea prin zonă, iar unul dintre martori a sunat imediat la 112 pentru a alerta autoritățile.
Victima a fost transportată de urgență la spital, însă rănile grave suferite în urma atacului au fost fatale, iar bărbatul a decedat după câteva ore. Se pare că între cei doi existau conflicte mai vechi, iar agresorul fusese implicat în altercații repetate cu victima, în special sub influența alcoolului.
„Aici a zis ca mai mișcă nițel. Până la urmă au plecat cu el la spital, dar nu știu ce i-au făcut”, a mărturisit o femeie.
Ce spun oamenii
Locuitorii din zonă au declarat că agresorul nu avea serviciu după ce a fost eliberat din închisoare, iar motivul pentru care a fost încarcerat anterior a fost furtul.
„Ăsta nu mai avea serviciu, dacă a venit din pușcărie.
A furat. Nu avea familie. A murit și tac-su în accidentul ăla aici, a ars. Se bătea cu el mereu că bea. Și are… Doamne ferește… e nebun”, a spus o doamnă.Ca o ironie a sorții, socrii victimei au murit într-un accident grav, fiind arși de vii într-o explozie în Crevedia.
Citește și: Scandal monstru în Crevedia. Un bărbat a fost înjunghiat de un recidivist
Polițiștii au intervenit rapid și l-au încătușat pe agresor la fața locului, iar ancheta continuă pentru a stabili toate circumstanțele care au dus la această tragedie.
„Iată câteva dintre principalele subiecte ale zilei”- Este o frază care pe mine m-a fascinat.
Sunt Ellvira Costache, reporter al Știrilor Kanal D şi încă din adolescență mi-am dorit să lucrez în mass-media. Întotdeauna m-a încântat ideea de a le transmite oamenilor ceea ce este nou.
Am absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universităţii Bucureşti în anul 2021. Am făcut practică o perioadă la radio. Apoi m-am angajat într-o televiziune de ştiri, unde am învaţat multe lucruri legate de profesia de jurnalist de la: a scrie corect o ştire până la căutarea celei mai bune întrebări.
Profesia de reporter este o adevărată provocare pentru simplul fapt că nicio zi nu seamănă cu alta.