Oamenii legii au anunțat că au reușit să-i identifice pe cei trei autori ai crimei din Sibiu. Omul de afaceri Adrian Kreiner a fost ucis cu bestialitate în propria casă.
Conform informațiilor furnizate de autorități, în cazul crimei din Sibiu, se pare că este vorba de trei indivizi din județul Dolj.
Până în prezent, niciunul dintre cei trei agresori nu a fost reținut de polițiști. Mai mult, oamenii legii iau în calcul și ipoteza că aceștia ar fi reușit să părăsească țara.
Identificarea criminalilor s-a realizat prin analizarea probelor de ADN prelevate de la locul crimei și prin depozițiile multiplelor martori. Mai mult, unul dintre autori ar avea antecedente de natură violentă.
În cursul nopții precedente, forțele de investigație au efectuat o percheziție la locuința unui individ care, în aceste momente, este reținut de către poliție.
Martorul cheie din anchetă a spus tot
Bărbatul din Timișoara, la al cărui domiciliu s-au efectuat noaptea trecută percheziții, ar fi dezvăluit ceea ce s-a întâmplat cu adevărat, cu speranța că va primi o pedeapsă mai blândă.
Suspectul a fost prins în Timișoara și apoi transportat la Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Sibiu pentru a fi audiat în calitate de martor. Acesta ar fi încercat să comercializeze ceasurile furate de la afacerist, bunuri care au fost evaluate la 200 de mii de euro. Individul a fost anterior condamnat într-un caz legat de falsificarea de carduri peste ocean.
Cei trei criminali știau detalii din viața milionarului
Indivizii responsabili pentru spargerea locuinței lui Adrian Kreiner, afaceristul în vârstă de 50 de ani din Sibiu, îl cunoșteau pe acesta și știau detalii despre viața sa privată. Există posibilitatea ca aceștia să fi monitorizat casa omului de afaceri cu câteva zile înainte de a comite fapta.
”Este foarte posibil ca cei care au comis fapta să fi știut că nu există o conexiune între locuința respectivă și vreo firmă de pază, de aceea și-au permis să taie alimentarea camerelor de supraveghere și de aceea și-au permis să stea în locuință mai mult timp, fără teamă
Adrian Kreiner înființase și gestiona Matec CNC Technik, o companie specializată în piese auto. În plus, el dezvoltase o monedă virtuală proprie.
Este studentă în anul al treilea la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București. A absolvit profilul filologic al Colegiului Național Ion Creangă din Capitală.
Pasiunea ei pentru domeniul jurnalistic a început încă de pe vremea când era elevă în clasele primare. Fiind foarte dornică să afle mai multe lucruri despre mass-media și televiziune, Alexandra a urmat mai multe cursuri destinate copiilor și adolescenților.
Pe lânga pasiunea pentru jurnalism, Alexandra este foarte interesată de teatru și film. În liceu a urmat cursuri de actorie și a participat la festivaluri pentru liceeni., iar ,,Titanic Vals” de Tudor Mușatescu este piesa ei de teatru preferată.