VIDEO Criminalul francez capturat în România voia să-și schimbe înfățișarea prin operații estetice

Criminalul francez capturat în România a fost adus la noi în țară de doi albanezi dintr-o temută grupare mafiotă care terorizează Franța. Individul ar fi vrut să caute chirurgi care să-i schimbe înfățișarea prin operații estetice. Când l-au prins polițiștii, avea acte de identitate false la el. A fost arestat treizeci de zile și urmează procedurile de extrădare.

Individul ar fi ajuns în țara noastră în urmă cu aproximativ două săptămâni și și-ar fi închiriat un apartament într-un complex rezidențial din Voluntari. Potrivit unor surse, bărbatul ar fi avut intenția să rămână o perioadă în România.

Conform unor surse din anchetă, temutul infractor Mohamed Amra n-a venit singur, ci ar fi fost adus cu o mașină de doi albanezi care ar fi complici la evadare.

Unul dintre ei ar fi închiriat apartamentul și ar fi plătit proprietarului un avans pentru trei luni.

"Tot cu ocazia închirierii, colegii i-au dus în interior provizii, alimente, apă și așa mai departe, după care l-au adus pe acest cetățean francez și l-au lăsat acolo, ei întorcându-se pe teritoriul francez", a explicat chestorul de poliție Cristian Gheorghe, directorul Direcției de Investigații Criminale.

Criminalul poreclit Musca se mutase în cartierul Voluntari

Mohamed Amra, poreclit Musca ar fi venit aici hotărât să apeleze la anumite operații estetice ca să și schimbe înfățișarea în speranța că autoritățile îi vor pierde urma pentru totdeauna.

A recunoscut asta, fără să dea detalii la ce intervenții voia să se supună. Cert e că apucase doar să își vopsească părul.

Miruna Moanță, psiholog criminalist: "Încearcă să sfideze sistemul, prin această tactică considerând că ei nu au cum să fie prinși și că se vor dezice de fapt în speranța desigur de a scăpa nepedepsiți"

Dr. Crișan Mucenic Lăzureanu, expert criminalist: "Însă, sistemele de identificare biometrică sunt independente de cele mai multe ori de aspecte exterioare ale feței, au în vedere elemente care nu pot fi schimbate, elemente antropologice, elemente ale amprentelor, ale ADN-ului".

Individul în vârstă de treizeci de ani era dat în urmărire prin Interpol, capturarea lui fiind urgență roșie.

Anchetatorii francezi l-au reperat în România, joi, după o cartelă de telefon mobil.

Timp de două zile bărbatul a fost supravegheat de către autoritățile române și a fost capturat în momentul în care a încercat să intre în această frizerie.

Era la circa un kilometru distanță de locul în care se ascundea. Venise cu taxiul să se tundă când cei din trupele speciale ale Poliției Române l-au încolțit și pus la pământ.

Cum a evadat francezul din duba care-l transporta la închisoare

Cetățeanul francez era căutat din mai 2024- atunci a evadat din duba care îl transporta de la tribunal la închisoare.

În imaginile filmate de o cameră de supraveghere se vede cum un autovehicul negru lovește mașina penitenciarului. Din ea ies mai mulți bărbați cu cagule și înarmați care ar face parte din gruparea Mafia Neagră, încep să tragă ca să îl scape pe deținut.

Doi polițiști au murit în atac, unul dintre ei avea doar treizeci și doi de ani.

Mohamed Amra este considerat unul dintre cei mai periculoși infractori francezi, cu trei mandate de arestare europene.

Acuzațiile sunt extrem de grave- de la trafic de droguri, răpire, lipsire de libertate, evadare, până la crime cu sânge rece.

A fost arestat preventiv pentru următoarele treizeci de zile timp în care autoritățile franceze vor trebui să finalizeze procedurile pentru extrădarea lui.


Îți Recomandăm Și...
Parteneri