Fiecare zi scoate la iveală lipsurile unui sistem medical, parcă tot mai sărac. Statul nu e în stare nici acum, după zeci de miniștri ai Sănătății schimbați, să ne asigure medicamentele de care avem nevoie în spital.
Unele sunt vitale, altele țin de minima îngrijire a pacientului așa că după tratamente, umblă tot rudele bolnavilor. Câștigate sunt farmaciile, unele dintre cele mai profitabile afaceri.
„Vidul” din spitale ne golește buzunarele
„- Chiar de la farmacie vin!
- Ce ați cumpărat?
- Un spray mic.
- Vi s-a cerut din spital?
- Pentru analize!”
E realitatea cruntă de care se lovește fiecare român, cel puțin o dată-n viață! Un drum la spital este, deseori, urmat de altul, la farmacie:
„- De regulă, așa se procedeză farmacia e vis a vis și te trimite să cumperi!
- Ce v-au pus să cumpărați?
- Diverse... bandaje, medicamente... Ce era nevoie și nu aveau în spital! Nu-i logic! De-aia e unitate sanitară, să aibă!”
Citeste si: Bilanț coronavirus, 26 august. Peste 3.000 de cazuri de infectări
Spitalele întocmesc lista de medicamente pentru pacienți
În realitate, multe spitale le întocmesc pacienților adevărate liste de cumpărături care conțin de la branule, ser fiziologic, leucoplast și medicamente până la halate și instrumentar de unică folosință.
Uneori, la cele mai apropiate farmacii fac drumuri și agenții de pază ai spitalelor, rugați de medici să aprovizioneze stocul:„Lumea cumpără de la farmacie, feșe, bandaje, medicamente, pentru că spitalele nu au! Am auzit și de la colegi, prieteni...”
În funcție de complexitatea bolii, cumpărăturile din farmacie ne costă de la 30 de lei, la câteva sute, dacă medicamentele sunt mai greu de procurat.
Dr. Beatrice Mahler, manager Institutul de Pneumoftiziologie Marius Nasta: „Dacă sunt situații excepționale în care un pacient are nevoie de o medicație pe care spitalul nu o poate pune la dispoziție în cel mai scurt timp, medicul curant poate să ofere o rețetă pacientului pentru a achiziționa medicația respectivă însă acea medicație este decontată de către unitatea medicală.”
Citeste si: Bătrâni lăsați de izbeliște în spitale
Altfel spus, spitalele sunt obligate să deconteze tot ce ne cumpărăm de unii singuri, în materie de tratament, iar la externare, să primim banii înapoi. Procedura este însă anevoioasă, spun reprezentanții Asociației pentru Protecția Pacienților și pe deasupra, medicii nu le eliberează mereu bolnavilor rețetele cerute la casieriile spitalelor:
Vasile Barbu, Președintele Asociației Naționale pentru Protecția Pacienților: „Medicii nu dau rețete pentru că nu au curajul! În plus, procedurile interne făcute de unele spitale sunt atât de greoaie în interior că medicul nu mai are timp. Medicul are nevoie de medicament acum, în următoarele ore!”
E revoltător dacă ne gândim că din salariul mediu brut de 6.413 lei, un român dă pentru spitale, 7.692
de lei pe an, adică 10%.
„Plătești o viață întreagă asigurări de sănătate și când ajungi să faci un RMN te programează în 3-4 luni de zile și stai să aștepți!”
Citeste si: VIDEO- O bătrână a așteptat 12 ore pentru a fi consultată de medicii Spitalului Județean din Galați
Jurnalist cu experiență de peste 8 ani în TV și mediul online. A intrat în echipa Știrilor Kanal D în urmă cu trei ani.
S-a considerat întotdeauna un jurnalist corect care își respectă meseria și va alege mereu o singură cale: cea a adevărului. Publicul are dreptul la informație, precum și la libertatea de exprimare.
”În mediul online, aceasta ar putea fi chiar definiția unui canal de știri. Important este însă ca omul să fie corect informat, mai ales atunci când vine vorba despre accesul la date de interes public”.