Se apropie cu pași repezi startul sezonului estival, iar litoralul românesc se confruntă cu o nevoie uriașă de personal în restaurante și pe plajă.
Mii de locuri de muncă sunt disponibile, însă angajatorii trag un semnal de alarmă privind dificultățile tot mai mari în găsirea de lucrători calificați.
La un hotel de patru stele din stațiunea Mamaia, sunt necesari aproximativ 100 de angajați pentru diverse posturi: recepție, restaurant, terasă și plajă. Se caută barmani, ospătari, ajutoare, bucătari, cameliste și recepționeri. Pentru a atrage candidați, hotelul oferă spații de cazare pentru angajații veniți din alte localități, decontarea transportului și tichete de masă.
Un alt hotel, de trei stele, a început angajările încă din luna martie, însă găsirea candidaților potriviți devine tot mai dificilă. „Nu găsim personal calificat, în primul rând”, spun reprezentanții unității. În cazul în care nu vor reuși să acopere toate posturile până în iunie, angajatorii iau în calcul completarea echipei cu persoane fără experiență sau chiar recrutarea de personal străin.
Pe lângă experiență, directorii de hotel subliniază importanța atitudinii pozitive și a abilităților sociale, mai ales pentru posturile de recepționer.
Pe plajă, cererea de personal este la fel de mare, fiind nevoie de barmani și ospătari. Angajările se fac pe baza experienței, dorinței de muncă și a capacității de a lucra cu oamenii, domeniul fiind unul foarte social.
Salariile încep de la aproximativ 2.500 de lei pentru angajații entry-level pe plajă și 3.500 de lei pentru recepționeri sau barmani cu experiență, la care se adaugă bacșișul. Pentru bucătarii din hoteluri, salariile pornesc de la 7.000 de lei.