România se confruntă cu o situație economică dificilă în 2026, marcată de o colectare insuficientă a taxelor, două războaie în desfășurare și o inflație puternică care afectează grav populația.
Toți așteaptă cu nerăbdare proiectul bugetului de stat, care urmează să fie prezentat săptămâna viitoare în Parlament. Indiferent cum sunt împărțiți banii puțini disponibili, statul va înregistra un deficit semnificativ.
Bugetul prevede o austeritate impusă, așa cum a subliniat premierul Bolojan, iar o parte importantă e alocată investițiilor, reprezentând aproximativ 8% din PIB. În același timp, cheltuielile pentru Ministerul Apărării, Ministerul de Interne, Serviciul Român de Informații și Înalta Curte de Casație și Justiție vor crește cu 5-10% față de anul precedent.
În schimb, populația pare să fie cea care „a tras paiul scurt”. Pachetul de sprijin financiar destinat cetățenilor este de doar 1,7 miliarde de lei, mult sub suma necesară estimată la 4 miliarde de lei. Salariile și pensiile vor rămâne înghețate, cu excepția salariului minim, care va crește doar pentru a respecta o obligație europeană.
Statul român estimează venituri de 390 de miliarde de lei, în timp ce cheltuielile vor ajunge la 530 de miliarde de lei, ceea ce înseamnă un deficit de 140 de miliarde de lei. Acesta va fi acoperit prin împrumuturi.
Proiectul bugetului va fi dezbătut în Parlament săptămâna viitoare, iar o necunoscută importantă este dacă PSD se va alătura opoziției pentru a propune amendamente care ar putea modifica planul de cheltuieli pentru anul în curs.
Mereu am știut că vreau să fiu jurnalist.... până la urmă, cui nu îi place să apară la televizor să-l vadă rudele și vecinii? Am zeci de filmulețe din copilărie în care îi intervievez pe părinții și bunicii mei – probabil sunt printre cele mai bune interviuri ale mele.
Am făcut Facultatea de Jurnalism și Științe Sociale la Universitatea Hyperion, însă visul meu a început să prindă contur abia când m-am angajat la o televiziune de știri. Acolo am învățat de fapt ce înseamnă meseria de jurnalist, cum să faci o știre, cum să pui întrebarea potrivită la momentul potrivit, cum să scoți în față problemele oamenilor.
În mare parte fac materiale economice – despre credite, salarii, cheltuieli, economii și afaceri. Dar îmi place să vorbesc și despre problemele legate de mediu, precum poluarea și cât de important este să reciclăm și să risipim cât mai puțin.