De teama conflictului din Ucraina, tot mai mulți români cumpără proprietăți în străinătate. Agenții spun că, în această perioadă, ai noștri investesc masiv în piața imobiliară din Dubai. Speriați că războiul ar putea ajunge în orice clipă și în România, nu se uită la bani și cumpără apartamente de sute de mii de euro în orașul viitorului.
Născută la Oradea, Dora Tapos și-a petrecut vacanțele din ultimii ani, în Dubai. În urmă cu câteva luni, și-a cumpărat prima locuință acolo.
Mi-am cumpărat un apartament de 90 de metri pătrați, l-am luat în DownTown, Dubai, pentru că m-a atras foarte mult zona aceea, fiind foarte multe restaurante, centre comerciale. Apartamentul meu a costat aproximativ 300.000 de euro.
Investiție de teama războiului
Tânăra a fost încântată de oameni, de siguranța și de felul în care funcționează economia de acolo, însă recunoaște că a decis să investească în orașul viitorului, în special din cauza războiului din Ucraina.
M-am interesat și este o zonă sigură, nu au conflicte, au un stil de viață foarte bun, este foarte bine de trăit acolo. În plus cu problemele care sunt acum la vecini, cu războiul și cu tot ce se întâmplă am considerat că este bine să investesc și acolo.
Momentan, apartamentul este dat în chirie, iar Dora îl folosește doar câteva săptămâni pe an. Nu este singura care a ales să își investească banii in Emirate. Reprezentanții agențiilor de imobiliare spun că a devenit un trend pentru români, în ultimii doi ani.
Clienții investesc în continuare în România, dar o parte dintre ei s-au reorientat spre o altă destinație mai sigură, ferită de pericole, cu preponderență în Dubai. Imobilele se pot cumpăra în rate, se pot plăti parțial, ei se ocupă pe toată perioada contractuală de închirierea imobilului, a declarat Lăcrămioara Deseanu, managerul unei agenții imobiliare.
Cel mai ieftin apartament în Dubai costă aproximativ 150.000
de euro, cum este cazul unui studio de 40 de metri pătrați, pe care îl primești mobilat și utilat la cheie. Chiriile sunt însă enorme, iar profitul pentru proprietar poate fi de ordinul miilor de euro.În Dubai, pentru un apartament de 100 de metri pătraţi, din chirii, un proprietar își poate recupera investiția în 10 ani. În Oradea, în schimb, pentru un apartament cu aceeași suprafață, investiția se recuperează în aproximativ 21 de ani.
De curând, un complex de locuințe din Dubai, care avea în componență sute de apartamente, s-a vândut online, în doar câteva minute. Anul trecut, rușii ocupau primul loc în topul investitorilor din Dubai, în timp ce românii s-au clasat pe locul zece.
„Corespondent la Știrile Kanal D din primăvara acestui an. Absolvent al Facultății de Jurnalism dar și al unui program de masterat, specializarea Producție Media. Am o experiență de peste zece ani în domeniul mass-media, timp în care am activat în cadrul mai multor televiziuni naționale de știri, ca și reporter sau prezentator. Acum, rolul meu este acela de a aduce în fața telespectatorilor Kanal D, cele mai proaspete informații din județul Bihor”.