VIDEO Cursa pentru Primăria Capitalei: Băluță și Ciucu, umăr la umăr în sondaje cu trei săptămâni înaintea alegerilor

VIDEO Cursa pentru Primăria Capitalei: Băluță și Ciucu, umăr la umăr în sondaje cu trei săptămâni înaintea alegerilor

(Sursa foto: Captură Știrile KANAL D)

Cu mai puțin de trei săptămâni înainte de alegerile pentru Primăria Capitalei, lupta pentru fotoliul de edil se anunță extrem de strânsă.

Conform celui mai recent sondaj realizat de INSCOP, primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, conduce cu un procent de peste 26%, fiind urmat îndeaproape de Ciprian Ciucu, actualul edil al Sectorului 6, care se situează la doar 2% în urma sa.

Pe locul al treilea se află Anca Alexandrescu, candidat independent susținut de AUR, care se apropie de pragul de 20% în intenția de vot. În schimb, candidatul USR, Cătălin Drulă, înregistrează o scădere semnificativă, ajungând la 11,6%.

Sondajul mai relevă prezența surprinzătoare a candidatei Ana Ciceală de la Sens, cotată cu 6,5%, precum și a independentului Alexandru Zidaru, cunoscut drept Makaveli, care are o intenție de vot de 3,5%. De asemenea, în sondaje apare și fostul ministru de finanțe Eugen Teodorovici, tot independent, aflat la egalitate cu Makaveli.

Campania electorală pentru alegerile din 7 decembrie va începe oficial în acest weekend, iar competiția se anunță una intensă, cu mai mulți candidați care pot influența rezultatul final.

 


Reporter
Îți Recomandăm Și...
Parteneri