VIDEO Decizia care afectează mii de români plecați în străinătate. Hotărârea a fost luată de Curtea Europeană de Justiție

Curtea Europeană de Justiție a luat o decizie importantă care va afecta peste 4.000 de români condamnați care au fugit în alte state membre ale Uniunii Europene. Potrivit hotărârii, statele UE nu mai pot refuza extrădarea cetățenilor români condamnați, iar aceștia trebuie să își execute pedepsele în România, chiar dacă se ascund în alte țări.

Până acum, autoritățile din alte state membre puteau reține un inculpat român condamnat, dar fără a-l extrăda în România, permițând astfel ca aceștia să evite executarea pedepselor. Decizia Curții Europene de Justiție schimbă această practică, stabilind că fără acordul României, pedepsele nu pot fi executate în alte țări.

Printre persoanele cunoscute care au fost condamnate definitiv în România și au fugit în străinătate se numără Alina Bica, Sorin Oprescu, Mario Iorgulescu și Paul de România. Aceștia au invocat condițiile improprii din penitenciarele românești pentru a rămâne în afara țării, însă acum vor fi obligați să revină pentru a-și ispăși pedepsele.

Mai mult, decizia prevede că odată întorși în țară, fugarii vor primi un spor de pedeapsă, ca o măsură suplimentară pentru evitarea executării inițiale.

Această hotărâre marchează un pas important în combaterea evaziunii judiciare și în asigurarea respectării legii în cadrul Uniunii Europene, consolidând cooperarea între statele membre în domeniul justiției penale.

 


Îți Recomandăm Și...
Parteneri