VIDEO Demolări masive pe litoralul din Năvodari: Magazine și terase fără autorizație, desființate de primărie

Continuă acțiunile de demolare pe litoralul din Năvodari, după ce barurile și terasele de pe plaje au fost deja desființate, iar acum a venit rândul magazinelor și teraselor din zona taberei. În această dimineață, mai multe construcții ridicate fără autorizație au fost puse la pământ, în cadrul unei operațiuni organizate de primărie.

Buldoexcavatorul a intrat în forță în construcțiile ilegale, iar muncitorii au strâns resturile rămase în urma demolărilor. Zona vizată este una de promenadă cu potențial turistic ridicat, iar autoritățile locale au decis să intervină pentru a elibera terenul ocupat ilegal.

Primăria Năvodari a dispus demolarea construcțiilor fără avize și a celor care ocupau terenul ilegal, oferind agenților economici un termen de 48 de ore pentru a-și desființa singuri afacerile.

Cei care nu s-au conformat au fost sancționați prin demolarea forțată a teraselor și magazinelor.

Mulți dintre proprietari susțin că și-au investit economiile în aceste afaceri, iar primăria ar fi refuzat să le emită autorizațiile necesare. Unii au declarat că au contestat deciziile în instanță, însă fără succes până în prezent. De asemenea, există nemulțumiri legate de termenul scurt impus pentru desființarea construcțiilor, unii afirmând că ar fi trebuit să beneficieze de 30 de zile, nu de 48 de ore.

Un exemplu este cazul unui tânăr care a investit economiile câștigate în străinătate pentru a deschide o afacere cu înghețată, acum distrusă în urma demolărilor. Alții au încercat să recupereze bunuri din restaurantele și terasele demolate, însă fără succes.

Primăria susține că somațiile au fost emise încă din 18 noiembrie, iar în prima săptămână de verificări au fost date 55 de somații pentru aproximativ 40 de societăți comerciale.

Terenul pe care au fost ridicate aceste construcții este administrat de o companie care a preluat o parte din bunurile sindicatelor din perioada comunistă, iar contractele de închiriere semnate de agenții economici erau valabile pe un an.

Autoritățile locale speră să ajungă la un consens cu proprietarii și anunță că verificările și acțiunile de demolare vor continua și în perioada următoare, pentru a asigura respectarea legii și pentru a valorifica potențialul turistic al zonei.

 


Îți Recomandăm Și...
Parteneri