VIDEO Detalii șocante despre bărbatul care și-a amenințat cu moartea soția și fiica. Ce a făcut imediat după ce a fost audiat, iar Karla a făcut public cazul în online

Bărbatul în vârstă de 53 de ani, care și-a amenințat soția și fiica că le omoară, a făcut un lucru șocant după ce a fost audiat de polițiști.

Acesta a ajuns în vizorul autorităților după ce fiica sa l-a denunțat polițiștilor, dar și în mediul online. Bărbatul a fost audiat, iar polițiștii i-au pus o brățară de monitorizare pentru siguranța fiicei și soției sale.

Deși nu avea voie să se apropie de ele, bărbatul a încălcat ordinul și a mers acasă la soția sa, imediat după audieri.

Citește și: A murit Rodica Coposu, cea mai mică soră a lui Corneliu Coposu: "Era veșnic surâzătoare"

A mers la casa soției și fiicei, deși nu avea voie să se apropie de ele

Bărbatul a încălcat ordinul de restricție imediat după ce a ieșit de la audieri. Polițiștii i-au montat o brățară de monitorizare, iar bărbatului i-a fost interzisă apropierea de fiica și soția sa, pe care a amenințat că le omoară.

Cu toate acestea, după audieri, bărbatul a mers la casa celor două, iar brățara a sunat și a fost săltat de polițiști.

Femeia și fiica sa nu erau acasă, acestea fiind la sediul poliției pentru declarații. Bărbatul de 53 de ani a fost arestat preventiv pentru 24 de ore.

Citește și: Ion Iliescu, condus pe ultimul drum. Sicriul în care se află trupul fostului președinte a ajuns la Biserica Cotroceni. A început slujba de înmormântare- LIVE VIDEO

"În cadrul audierilor, în urma aplicării Formularului de Risc, a fost emis ordin de protecție provizoriu și pentru fata de 23 de ani, aceasta beneficiind și de monitorizare electronică.

În data de 06 august, în jurul orei 16:44, bărbatul de 53 de ani ar fi încălcat ordinul de protecție, polițiștii primind o alertă de pătrundere într-o zonă interzisă, respectiv la locul de muncă al soției.

Acesta a fost depistat de îndată pe raza municipiului Timișoara și condus la sediul poliției.

Ulterior, acesta a fost reținut pentru 24 de ore sub aspectul săvârșirii infracțiunii de încălcarea ordinului de protecție și a fost introdus în arest", au transmis autoritățile.

Cazul a ajuns în atenția întregii țări după ce Karla, fiica bărbatului, a povestit pe platformele sociale despre teroarea în care trăiește din cauza tatălui său.

Mai mult decât atât, tânăra de 23 de ani a explicat că în primă fază, polițiștii nu au acordat atenție cazului, deși atât ea, cât și mama ei trăiau în pericol.

„Tatăl meu vrea să mă omoare și pe mine și pe mama, iar poliția nu face nimic. Pe scurt, tatăl meu are brățară la picior pentru că el și mama s-au despărțit în urma unui scandal, pentru ca a sechestrat-o în casă, poliție toate cele, așa mai departe.

O lună mai târziu a prins-o pe stradă când a ieșit de la lucru și a bătut-o în mijlocul străzii și de asta are brățară la picior. În această seară de 5 august la ora 8 și câteva minute mama a primit un mesaj fantastic(...) Fac videoclipul acesta pentru că am observat că în țara asta se fac lucruri doar după ce iese un scandal, după ce ajunge la toată lumea o situație ca aceasta, așa că aștept să își facă TikTok-ul treaba. Am uitat să precizez că poliția nu a cerut numărul de telefon, măcar să încerce să afle al cui este. Numărul este nou, am încercat eu să îl salvez pe WhatsApp să văd dacă aflu de acolo al cui este. Nu există, eu nu pot să aflu, poliția nu se bagă. Și cu toate astea, acesta este un mesaj și pentru tatăl meu și amanta lui pentru că eu cred că ea este implicată în chestia aceasta. O să vă fac vedete în toată țara dacă nu vă opriți și nu mă lăsați pe mine și pe mama în pace. O să vă pun și nume și poze aici”, a mărturisit tânăra pe contul ei de TikTok.

Situația s-a schimbat și autoritățile ar fi schimbat abordarea problemei după ce videoclipul Karlei a ajuns viral.

„Vă mulțumesc mult de ajutor, poliția s-a sesizat și urmează să merg către ei cu mama. Sper să se rezolve situația”, a scris Karla într-un comentariu lăsat la propria postare.


Editor web
Îți Recomandăm Și...
Parteneri