Raportul final al anchetei asupra intervenției de la Oneşti, unde acţiunea s-a finalizat cu pierderea a două vieţi omeneşti, a scos la iveală detalii şocante.
„Ce să poată să facă moşulică ăsta?
Eh, ameninţă şi el oleacă, se dă în spectacol, îl potolesc imediat băieţii”- sunt extrase din convorbirile purtate între polițiști în tipul intervenției.
Cei care ar fi putut să împiedice dubla crimă aproape că au luat în râs amenințările agresorului- o demonstrează raportul final al anchetei de la Onești, care dezvăluie- pe lângă interceptări- că forțele de ordine puteau interveni oricând: agenții avea două rânduri de chei în buzunar- unele
„Oportunităţi de intervenţie au existat, însă forțele de ordine n-au profitat de ele”, spune șeful SIAS.
Detalii șocante din discuțiile între polițiști, la Onești
Potrivit aceluiași raport, Gheorghe Moroșan putea fi- cu ușurință- rănit, cât a stat în balcon.
„Teorema lui Pitagora ne spune că distanţa directă de tragere este între 12-13m. Între 12-13m, orice poliţist din Poliţia Română, cu pistolul aflat în dotare, putea să execute foc de precizie”, spune șeful SIAS.
Momentele dese de neimplicare s-au împletit cu cele în care agenții au simțit o nevoie inexplicabilă de a brava.
Gheorghe Moroșan s-a enervat și mai tare- arată raportul final- când unul dintre agenți l-a mințit:Pe parcursul intervenției, polițiștii și-au oprit de mai multe ori camerele prinse de uniforme. Raportarea pe care au făcut-o către superiorii din Bucureşti s-a referit la „un bărbat bătrân, de peste 60 de ani, fără antecedente penale şi fără probleme psihice ameninţă cu un cuţit 2 persoane din cauza unui litigiu al soţiei”, fără a se menţiona luarea de ostatici.
Detalii șocante la Onești: Polițiștii aveau datele pentru a interveni în forță
În realitate, pe lângă cele 4 condamnări ale lui Gheorghe Moroşan documentate abia după ce victimele au fost ucise, corpul de anchetă a mai identificat 4 dosare penale deschise pe numele lui, însă, clasate, după ce victimele sale şi-au retras plângerile, fiind ameninţate. Cel mai recent dosar a fost deschis chiar la începutul acestui an, când Gheorghe Moroşan a intrat în casă peste o femeie cu un cuţit asupra lui, i-a spart un geam şi a ameninţat-o cu moartea.
„Este lesne de înţeles că poliţiştii din Bacău aveau toate indiciile necesare unei intervenţii în forţă în acest caz”, spun acnhetatorii.
Ancheta a culminat cu decapitările din poliție. Vizat a fost și adjunctul de la Onești, care a întârziat la interveție pentru că încerca să se informeze, de pe internet, despre luările de ostatici.
Mai exact, ajunctul de la Onești visa să ocupe aceeaşi funcţie ca înainte de tragedie, însă, nu ca împuternicit, ci permanent. Acum, el se află pe o listă cu alţi 13 agenţi şi ofiţeri de la Oneşti şi Bacău care vor fi cercetaţi atât disciplinar, cât şi de parchet pentru neglijenţă în serviciu.